Agenda de colaborare cu SUA, discutată de premierul Dorin Recean și reprezentanta SUA Nina Maria Fite
Parteneriatul bilateral consecvent la toate nivelurile dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii și agenda de colaborare cu Washingtonul au fost discutate de premierul Dorin Recean și Nina Maria Fite, însărcinata cu afaceri ad-interim a SUA în Republica Moldova.
Oficialii s-au referit la proiectele de modernizare a țării noastre, realizate cu sprijinul părții americane, dar și la posibilitățile de susținere suplimentară a sectorului energetic și a procesului de reconstrucție a Ucrainei.
Interlocutorii au mai vorbit despre modul în care Republica Moldova gestionează fluxul de refugiați din Ucraina și cum sunt integrați aceștia în sistemele educațional, medical și cel al muncii.
Diplomata Nina Maria Fite va conduce misiunea americană în Republica Moldova până la confirmarea în funcție a noului ambasador.