Politic

Kremlinul a plănuit proteste la Chișinău, susține deputatul PAS Vasile Grădinaru

Instituțiile de drept întreprind toate măsurile pentru ca să nu existe acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, susține deputatul partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS) Vasile Grădinaru. Potrivit parlamentarului, autoritățile de la Chișinău au reușit să împiedice organizarea unor proteste de către Federația Rusă în aprilie - mai prin confiscarea unei bune părți a banilor care urmau să fie folosiți în acest scop.

„Acesta este doar un caz, care este ca aisbergul, doar ceea ce noi am văzut, dar sunt multe acțiuni pe care poliția, pe care organele de forță zi de zi le combat. Nu întotdeauna se vorbește în public despre câte mii de carduri au fost sechestrate, nu se vorbește întotdeauna despre sutele de mii de euro care sunt reținute, despre câți cetățeni li s-a oprit accesul în Republica Moldova, care erau instruiți pentru a destabiliza Republica Moldova sau câți specialiști în propagandă și dezinformare încearcă să penetreze Republica Moldova”, a declarat Grădinaru în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Deputatul PAS a precizat că Parlamentul adoptă acte legislative pentru a consolida securitatea Republicii Moldova, având în vedere că nu se știe care ar putea fi acțiunile Kremlinului în raport cu Republica Moldova. Potrivit lui, instituțiile trebuie să fie pregătite pentru a face față provocărilor și să-și unească eforturile pentru a le preveni.

Amintim că Serviciul de Informații și Securitate a avertizat, în ianuarie curent, că Federația Rusă ar dori să compromită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, prin implicarea în procesele electorale din 2024 și 2025. Potrivit SIS-ului, pentru a atinge acest obiectiv, Kremlinul mizează pe gruparea lui Ilan Șor și organizarea protestelor la Chișinău.

Citește mai mult