Peste 5 000 de locuri în universități vor fi finanțate de stat: Vezi taxele de studii
Peste 5 000 de locuri în universități va finanța statul în viitorul an academic. Cel mai costisitor contract de studii, de 55 000 de lei, este la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testimințeanu”.
USMF are cele mai mari taxe. La stomatologie, studenții achită 55 000 de lei, mai mult decât anul trecut cu aproape 13 000 de lei. Un an de studii la medicină sau optometrie costă 33 000 de lei. Dar aici majorarea e doar 500 de lei.
Viitorii farmaciști plătesc aceeași taxă ca și în 2023, adică 30 000 de lei.
Academia de Arte este pe locul al doilea la prețul contractelor de studiu. Taxa anuală la specialitatea canto academic trece de 51 000 de lei, și s-a scumpit cu zece mii de lei. A doua cea mai costisitoare specialitate este dirijarea simfonică, unde viitorii studenți vor trebui să achite 45 000 de lei pe an. Studiile la canto de estradă costă 42 000 de lei, cu aproape 9 000 de lei mai mult.
Au fost revizuite și taxele la Universitatea Tehnică. Studenții la arhitectură au de plătit 19 000 de lei pe an, taxa a crescut cu două mii de lei. La calculatoare, informatică și microelectronică, practic la toate specialitățile, prețul studiilor este de 15 400. Excepție face Ingineria software, care costă 17 500 de lei, cu 1 500 de lei mai mult.
Cei care vor să aibă o carieră în medicina veterinară vor trebui să achite 17 000 de lei. Și în acest caz, taxa a crescut cu 2 000 de lei.
La Academia de Studii Economice taxa unică la toate specialitățile este 13 500 de lei.
Universitatea Liberă Internațională din R. Moldova (ULIM) propune contracte de școlarizare la un preț cuprins între 7 000 și 16 000 de lei.
Universitatea de Stat din Moldova deocamdată nu a publicat taxele pentru noul an academic.
Astăzi, 22 iulie, începe admiterea în universități. În acest an viitorii studenți vor putea depune cererile online datorită unei platforme create de Ministerul Educației. Experții estimează că rata de admitere va crește.