Europarlamentarul Rareș Bogdan, ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe: „Prioritatea mea absolută este R. Moldova”
Europarlamentarul român Rareș Bogdan a fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul European. Într-o postare pe facebook, acesta a scris că una dintre prioritățile sale în acest mandat este acordarea sprijinului pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană a țării.
„Consider că prezența în AFET la nivel de reprezentare și coordonare este un succes major pentru România mai ales în actualul context geopolitic - să ne gândim la Ucraina, care duce un război de apărare a cetățenilor săi, dar și a întregii Uniuni Europene, să ne gândim la procesul de extindere, unde îi vrem alături, în Casa Comună Europeană, atât pe ucraineni și georgieni, dar mai ales pe frații noștri români din Republica Moldova, să ne gândim la conflictul din Orientul Mijlociu și situația tot mai complicată din Balcani”, se arată în postarea europarlamentarului.
Acesta a mai spus că prioritatea sa fundamentală este situația din Republica Moldova, „care face față greu șantajului ticălos al Federației Ruse și războiului informațional care se extinde”.