Un milion de lei în droguri sintetice: Poliția a destructurat o grupare infracțională
O grupare infracțională specializată în comercializarea drogurilor sintetice în capitală, raioanele Ungheni, Strășeni și municipiul Bălți a fost destructurată, anunță Poliția.
După o lună de investigații, oamenii legii au stabilit că membrii grupării, patru bărbați și două femei, originari din capitală, aveau rolul de distribuitori de droguri prin ascunzișuri. Substanțele narcotice erau ulterior vândute consumatorilor prin intermediul magazinelor online, create pe aplicația mobilă Telegram. Suspecții, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost reținuți în urma acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație.
În timpul perchezițiilor la domiciliile suspecților, polițiștii au ridicat 500 grame de droguri sintetice de tip PVP, 400 grame de amfetamină, 350 grame de mefedron, 200 grame de hașiș, marijuana, cântare de precizie mică și pachețele pentru ambalarea drogurilor. Valoarea estimativă a substanțelor narcotice descoperite este de un milion de lei.
Oamenii legii au intentat o cauză penală, iar pe numele suspecților au fost emise mandate de arest pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedepse cu închisoarea între 5 și 10 ani.