Seceta forțează Parlamentul. O comisie specială va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură
O comisie specială parlamentară va identifica măsurile necesare pentru depășirea crizei în domeniul agricol. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat joi de deputați, la inițiativa deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Radu Mudreac și Corneliu Furculiță. La baza inițiativei stă situația precară din sectorul agricol, urmare a condițiilor meteo din primăvara și vara acestui an.
Potrivit documentului, în termen de 90 de zile, comisia specială va prezenta Parlamentului un proiect de act normativ și un pachet de măsuri pentru depășirea crizei din domeniul agricol.
„Este un sector, un segment foarte important pentru Republica Moldova. În aceste 90 de zile, nu înseamnă că peste 3 luni vor fi aprobate careva proiecte, ele pot să fie și la a zecea zi și la 30 de zile. Comisia trebuie să muncească, să propună idei și acte normative care urmează fie aprobate în susținerea agricultorilor”, a declarat deputatul BCS, Radu Mudreac.
„Noi o susținem, noi considerăm că trebuie să avem o comisie pe platforma parlamentară care să întrunească membri din mai multe comisii, mediu, economie, și, în general, să analizăm în complex situația să vedem în care alte sectoare aferente domeniului agriculturii putem să intervenim astfel încât să îmbunătățim condițiile de dezvoltare a sectorului agricol”, a adăugat deputatul PAS, Alexandr Trubca.
Ministerul Agriculturii recunoaște că situația din domeniu este una critică. Cele mai afectate culturi sunt cele de porumb și floarea-soarelui din raioanele Cantemir, Cahul, Basarabeasca și Căușeni
„Situația este foarte diferită, de la caz la caz, depinde de regiunile Republicii Moldova. Per total, anul nu este unul bun să spunem așa la modul cel mai sincer. Astăzi la Ministerul Agriculturii are loc un proces de centralizare, dacă vorbim caz concret, secetă, a actelor de secetă pe nivel de raioane, după care atunci când vom avea toate datele finale, vom ieși cu un anunț, vom face public toate datele cu privința la consecințele secetei de anul curent sau temperaturilor înalte”, a menționat ministrul Vladimir Bolea.
Potrivit ministrului, în prezent se lucrează la reabilitarea a cinci sisteme de irigare, care, în 2025, vor acoperi per total peste zece mii de hectare de teren. Comisia specială creată de Parlament va fi formată din 7 membri și va fi condusă de deputatul Iurie Păsat, care este și agricultor, și a fost desemnat președinte.