Social

După câteva zile ploioase, revine canicula. Avertizările meteorologilor

Meteorologii au emis o nouă avertizare, semnalând că, în ciuda codului galben de ploi și descărcări electrice aflat în vigoare, se preconizează zile caniculare. De asemenea, va persista riscul de incendii din cauza temperaturilor ridicate.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în zilele de sâmbătă și duminică temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33 grade Celsius și mai mult.

De asemenea, în intervalul 27 iulie-2 august, va fi pericol de incendii în toată țara. Pe arii extinse se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.

În locurile publice aglomerate vor fi instalate punctele de prim ajutor, informează Primăria Chișinău.

Cetățenii sunt încurajați să utilizeze aceste corturi, unde se vor putea hidrata, respectiv cere ajutor, în caz de necesitate, și să fie atenți la nevoile celor din jur, în special ale persoanelor vulnerabile, precum copiii și vârstnicii.

În cazul înregistrării situațiilor problematice, din cauza caniculei, oamenii sun îndemnați să sune la numărul unic de urgență 112.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult