O samă de cuvinte // Cum eu „văd cu ochiul liber” parvenitul lingvistic
Am văzut circulând pe internet o listă, preluată cu nesaț de mulți, de expresii vechi si frumoase care chipurile ar fi "greșite" sau "redundante". Erau acolo expresii precum "o lună de zile" sau "un an de zile", despre care am arătat deja cât sunt de frumoase, vechi și uzuale, dar și unele mai noi, mergând de la "cu bună știință" la "cu ochiul liber".
E vorba de o listă cu obsesiile nesănătoase ale parveniților limbii. Le-a intrat în capul cu puține șănțulețe pe creier că nu-i voie să zici de ceva că e ""vizibil cu ochiul liber”.
Acestora trebuie să le răspundem, calm, până pricep (unii doar) că expresia “cu ochiul liber” este o simplă traducere veche și folosită de un milion de ori în literatura noastră a expresiei franțuzești "visible à l'oeil nu". A fost făcută automat în perioada, care a durat aproape un secol, în care româna s-a modelat pe franceză (sintactic, lexical, sentimental). "Cu ochiul liber" în română e la fel de pleonastic, dar frumos, ca și "à l'oeil nu" în franceză.
La fel ar râde ei și de: "cu bună știință". E repetitiv -- ar zice -- căci știința e bună în sine. Dar și acolo e o expresie care corespunde perfect franțuzismului "à bon escient". E vorba de expresii consfințite de peste un secol de literatură. Ele nu trebuie judecate azi ca "greșeli", ci fac parte din fondul vechi al limbii. La urma urmei, româna e singura limbă din lume care a preluat din franceză adverbul "deja".
A interveni acum brutal, polițienește și anonim (căci cei care vor să modifice toate astea o fac instituțional, pitiți în spatele autorității), mai ales când n-au nimic de propus în loc, arată doar o tendință autoritară, o beție a puterii care caută să sărăcească limba. O asemenea tentativă samavolnică de modificare a unei limbi și a tradițiilor ei literare trebuie respinsă absolut, pe loc și fără ezitare.
E vorba de aceiași parveniți lingvistici care folosesc fără să clipească expresii pompoase precum “pe cale de consecință”, în supușenia lor față de autoritatea anonimă a dicționarelor academice. Unui asemenea parvenit care îi reproșa că nu știu ce cuvânt folosit de el nu era francez, Victor Hugo i-a răspuns: „O să devină."
Asta pentru că generația actuală, libertariană", au ieșit, în mod paradoxal, cu o supușenie de sclavi față de normele limbii. Cică: — se spune „voiam", nu „vroiam", așa zice DEX-ul. Asta, strivind două secole de limbă literară în care Eminescu și Delavrancea au spus „vroiam”, pentru că este imperfectul de la verbul “a vrea”, nu de la “a voi”, căci nu mai spui azi “eu voiesc”, ci: “eu vreau”.
Și sunt multe alte reguli noi cu care suntem frecați ca la cap și la nervi pentru că așa zic DEX-ul și DOOM. Reguli făcute de funcționari anonimi, nu știm cine sunt ei, ce au creat, ce-au publicat, ce versuri au scris, de ce trebuie să urmăm ce reguli zic ei ca trebuie urmate și cine le-a dat autoritatea asta sufocantă.
E ciudat că noul poporul libertarian, care crede că impozitele sunt o insuportabilă încălcare a drepturilor lor acceptă o tiranie mult mai intimă, cea a limbii, fără să se întrebe cine-s cei care dictează cum să vorbești.
Autor: Dan Alexe
