Social

Crește numărul cazurilor de agresiune asupra medicilor de pe ambulanță. Peste 100 de cazuri, înregistrate de la începutul anului

Peste 100 de agresiuni asupra medicilor de pe ambulanță au fost înregistrate de la începutul anului. Uneori aceștia sunt expuși riscului de a fi agresați nu numai verbal, dar și fizic în activitatea lor.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), de la începutul anului au fost raportate 110 cazuri de agresiuni, dintre care 94 verbale și 16 fizice. Cel mai mare număr a fost înregistrat în centrul țării – 66 agresiuni (55 verbale și 11 fizice), urmate de 27 agresiuni (23 verbale și 4 fizice) la nordul țării; 15 agresiuni (14 verbale și una fizică) la sud și 2 agresiuni verbale în UTA Găgăuzia.

Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate 219 cazuri de agresiuni, iar în anul 2022 – 196 cazuri.

Cauzele agresiunii din partea pacienților parvin de la agravarea stării de sănătate fizică și mintală, condițiile de trai precare, factorii socio-economici, instabilitatea emoțională, consumul excesiv de alcool sau droguri.

„Actele de violență îndreptate împotriva personalului CNAMUP perturbează atât procesul de acordare a asistenței medicale urgente, cât și starea de sănătate a colaboratorilor. Comportamentul agresiv al pacienților reprezintă un risc pentru echipele de asistență medicală urgentă, care sunt la datorie mereu cu dedicație și abnegație întru salvarea vieților. Condamnăm orice act de agresiune și violență asupra echipelor de asistență medicală urgentă și îndeamnă oamenii să fie mai buni cu cei din jur”, menționează instituția.

Amintim că un incident șocant a avut loc în localitatea Nișcani, raionul Călărași, unde membrii unei echipe de ambulanță au fost bătuți cu cruzime de un pacient și prietenul său de pahar. Cazul a avut loc în noaptea de 14 iulie, după ce un tânăr de 26 de ani a solicitat intervenția medicilor, raportând o plagă la antebraț.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult