Internațional

Un avion de vânătoare rusesc Su-34 s-a prăbușit în regiunea Volgograd

Un avion rusesc de vânătoare-bombardament Su-34 s-a prăbușit astăzi în regiunea Volgograd din sudul Rusiei în timp ce efectua un zbor de antrenament programat, a anunțat agenția de presă RIA, administrată de stat.

Membrii echipajului au reușit să se catapulteze, iar avionul s-a prăbușit într-o zonă pustie. Zborul de antrenament era efectuat fără muniție la bordul avionului.

Potrivit ministerului rus al Apărării, cauza preliminară a accidentului este o defecțiune tehnică.

Pe 11 iunie, un Su-34 s-a prăbușit în munții din Osetia de Nord, omorând echipajul. Atunci, ministerul rus al Apărării a declarat că prăbușirea a avut loc în timpul unui zbor de antrenament programat și a fost cauzată de o defecțiune tehnică.

Citește mai mult