Dispozitive medicale, tăinuite de controlul vamal, depistate la vama Leușeni
Dispozitive medicale costisitoare, tăinuite de controlul vamal, au fost depistate la vama Leușeni. Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal, după ce au supus controlului de specialitate un autoturism care se deplasa din România.
Șoferul, un cetățean român, în vârstă de 48 de ani, a comunicat că nu transportă bunuri pasibile pentru a fi declarate. În cadrul controlului vamal efectuat asupra mijlocului de transport au fost depistate aparate utilizate în medicină (dispozitive pentru secvențierea ADN-ului și ARN-ului), nedeclarate autorității vamale.
Potrivit Serviciului Vamal, preliminar, valoarea bunurilor este de zeci de mii de lei.
Șoferul riscă să fie sancționat contravențional, iar bunurile - confiscate.