Ucraina: 564 de copii și-au pierdut viața în războiul pornit de Rusia
Peste 2050 de copii au decedat și au fost răniți în Ucraina ca urmare a agresiunii armate a Federației Ruse. Cel mai mult au avut de suferit copiii ucraineni din regiunile Donețk, Harkov, Dnipropetrovsk, Herson, Kiev și Zaporojie, arată datele Procuraturii Generale a Ucrainei, făcute publice pe 28 iulie.
Potrivit sursei citate, 564 de copii și-au pierdut viața în cei aproape doi ani și jumătate de război. Alți 1.487 au fost răniți, în această perioadă.
Doar în dimineața zilei de 28 iulie, 3 copii au fost răniți în urma atacurilor asupra regiunii Herson: o fată de 10 ani și doi băieți - de 15 și, respectiv, 17 ani.