Social

Revista presei: Indiferent de rezultatul referendumului din toamnă, Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova

Cum va reacționa Bruxelles-ul în cazul în care referendumul în privința aderării la UE va eșua, tendința de scumpire a apartamentelor în Chișinău, dar și situația de pe piața asigurărilor – sunt câteva dintre titlurile presei, trecute în revistă de Victoria Colesnic.

Indiferent de rezultatul referendumului din toamnă, Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova, transmite Radio Chișinău, cu referire la declarațiile ambasadorului UE la Chișinău, Jānis Mažeiks. El a menționat că Uniunea Europeană va respecta orice rezultat al referendumului constituțional, privind confirmarea parcursului european al Republicii Moldova, deși ar fi „dezamăgită” de un vot negativ. „Vom coopera cu Republica Moldova cât mai mult posibil. Dacă apare o situație în care majoritatea nu dorește cooperare cu UE, atunci noi vom coopera cu cei care o doresc, pentru că cetățenii care beneficiază de pe urma cantinelor sociale sau de aparate auditive pentru copii în satele din Republica Moldova nu ar trebui penalizați pentru alegerile politice.”, a spus oficialul european.

TV8.md propune un material despre licitațiile eșuate în cazul spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. Roman Cojuhari, directorul Agenției Proprietății Publice a declarat în cadrul unui interviu că acestea ar putea avea noi chiriași până la sfârșitul lunii august. Asta, dacă licitația nu va fi anulată din nou. Ultima dată, concursul a fost suspendat din cauza unei hotărâri a Curții Constituționale pe motiv că dosarul a fost depus de o singură companie. Spațiile din zona Duty Free de la Aeroportul Internațional Chișinău au fost scoase la mezat încă de la începutul anului. Anterior, ministrul Andrei Spînu a menționat că responsabil de eșecul licitațiilor este grupul condus de fugarul Ilan Shor, care vrea să-și mențină controlul asupra acestor spații care îi aduc venituri considerabile. Detalii despre condițiile și eșecurile mezatului, dar și soluțiile autorităților, citiți în articol.

Apartamentele din Chișinău devin tot mai scumpe, scrie Moldova 1. Potrivit specialiștilor, creșterea prețurilor a fost dictată, în mare parte de lipsa ofertelor. Astfel, în ultimele luni, în municipiul Chișinău, spațiul locativ s-a scumpit în medie cu 300 de euro per metru pătrat, ceea ce reprezintă o majorare substanțială. Prognozele specialiștilor nu sunt deloc optimiste, ba dimpotrivă, prețurile vor crește și în cazul în care situația din regiune se va îmbunătăți, adică va urma o încetare a focului în Ucraina, iar Republica Moldova va merge ferm pe parcursul European, consideră specialistul imobiliar, Victor Cernomorcenco.

Trăim decent, dar pe datorie, comentează TV8.md, care scoate în evidență faptul că lunar, moldovenii împrumută aproape un miliard de lei de la bănci. Astfel, în prima jumătate a anului, persoanele fizice și juridice s-au împrumutat cu 5,7 miliarde de lei, ceea ce este de peste două ori mai mult față de întreg anul trecut. Experții constată că împrumuturile devin mai atractive pe măsură ce băncile reduc dobânzile, în urma măsurilor luate de Banca Națională. Partea bună este că leul moldovenesc are viitor, în condițiile în care ponderea împrumuturilor în valută națională crește de la o lună la alta, consideră analistul economic, Veaceslav Ioniță. O altă constatare este că deși ne credem săraci, economiile moldovenilor păstrate în bănci sunt cu mult peste volumul creditelor acordate de aceleași instituții bancare.

Rămânem tot la finanțe: bani.md susține că în Republica Moldova, mașina este mai importantă decât locuința. Asta, după o analiză a pieței asigurărilor care arată că asigurările auto constituie 77,5% din totalul polițelor de asigurare. La polul opus se află asigurările de viață, reprezentând 3,8% din total, cea mai mică pondere din ultimii cinci ani. Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurările generale, cele mai mari ponderi au fost deținute de asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA internă, Carte Verde, Carnet TIR, Carnet CMR), asigurările de vehicule terestre (CASCO) și asigurările de incendiu și alte calamități naturale, cumulând peste 86,6% din piață.

Digitalizarea serviciilor publice în R. Moldova: cât costă și la ce etapă suntem?, se întreabă Ziarul de Gardă. Asta, după ce Guvernul a aprobat Strategia Națională de Transformare Digitală care prevede ca până în 2030, toate serviciile publice să fie digitale. Nivelul actual al digitalizării serviciilor constituie 59%. Paradoxal, dar există și servicii digitalizate cu zero solicitări online. Și asta din motiv că unele servicii sunt destinate unui număr mic de beneficiari, iar anumite acte permisive sunt eliberate o dată la cinci sau chiar zece ani. Potrivit Agenției de Guvernare Electronică bugetul planificat pentru acest an în vederea digitalizării serviciilor publice este în valoare de 40,2 milioane de lei. Procesul digitalizării se realizează inclusiv cu suportul partenerilor externi

Salariile mici și responsabilitățile mari creează un deficit de specialiști în protecția copilului, scrie Radio Europa Liberă. Publicația scoate în evidență faptul că la patru luni după ce autoritățile au angajat 150 de specialiști în domeniu, unii au renunțat deja la funcții din cauza salariului mic și anume, 7.400 de lei. Șeful direcției politici de protecție a drepturilor copilului din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Igor Chișcă spune că până în anul 2026, autoritățile speră să fie angajați 300 de astfel de specialiști. Anul acesta, specialiștii angajați de către guvern vor fi plătiți de către partenerii externi, iar din 2025 de minister. Despre munca lor, dar și provocările activității, citiți în articol.

Vom rămâne fără mai multe specii de plante din cauza schimbărilor climatice, constată realitatea.md. Vremea caniculară și seceta afectează în special fagii și unele specii de stejar care sunt tot mai puțini întâlniți în zonele de sud și centru ale țării, a declarat în cadrul unei emisiuni Iuliana Cantaragiu, consilieră în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice a Președinției. Una din zonele afectate este rezervația Plaiul Fagului, unde au fost depistați mai mulți pomi scați. La fel, sunt periculoase incendiile de vegetație care afectează în special pădurile tinere.

Citește mai mult