Cum au reflectat ziarele de acum 30 de ani adoptarea Constituției
Adoptarea Constituției Republicii Moldova la 29 iulie 1994, după trei ani de discuții și dezbateri a fost comentată diferit de presa vremii, de pe ambele maluri ale Prutului. În timp ce mass-media afiliată guvernării agrariene de atunci califica acest eveniment drept unul istoric, care deschidea calea pentru dezvoltarea Republicii Moldova, alte redacții își exprimau nemulțumirea față de unele articole pe care le considerau antinaționale.
Unul dintre acestea era controversatul articol 13, cu privire la „limba moldovenească”, cel care a generat polemici și o dezbinare în societate timp de trei decenii. Breasla scriitorilor, a oamenilor de știință și a cercetătorilor s-a opus limbii moldovenești, lansând chiar din prima zi apeluri de modificare a acestui act proaspăt adoptat, iar România într-o poziție oficială și-a exprimat îngrijorarea că anume acest fapt ar nega specificul românesc al Republicii Moldova. Jurnalista Radio Moldova, Cristina Prisacari, relatează cum au reflectat ziarele de acum 30 de ani adoptarea Constituției.
Ziarul „Moldova Suverană” al cărui fondator era Guvernul Republicii Moldova deschidea ediția din 30 iulie cu articole complexe despre Legea Supremă adoptată de Parlament. Intitulat, „Legea Fundamentală a Republicii Moldova intră în vigoare cu începere de la 27 august 1994”, articolul preluat de la agenția informațională Moldpres schița o retrospectivă a evenimentelor din acea săptămână premergătoare adoptării Legii Supreme. După discuțiile aprinse și analiza minuțioasă a fiecărui articol, Constituția a fost aprobată cu votul a 81 de parlamentari pro și 18 contra. În articol erau incluse mesajele de felicitare ale primelor persoane în stat care menționau că „prin adoptarea Constituției a fost realizată una din cele mai importante condiții pentru ca statul nostru să-și ocupe locul bine meritat în comunitatea mondială, cea a statelor europene.”
„Vivat Constituția, Vivat Indexația”, titra cotidianul într-un alt material publicat pe prima pagină prin care era evocat și faptul că după acest pas, Republica Moldova are cale deschisă spre Consiliul Europei. Potrivit ziarului, acest act politic major garanta drepturile și interesele tuturor cetățenilor Republicii Moldova. De asemenea, articolul elogia acest „fapt împlinit” și aprecia eforturile părților implicate, subliniind că „pe parcursul ultimilor trei ani, Constituția a fost supusă unor presiuni”. Percepută ca pe o victorie, autorul își exprima speranța că „în lumina acestei legi fundamentale, cetățenii se vor simți mai acasă și poate că anume Constituția va aduce o pace trainică și o integritate veritabilă.” Totuși, acesta remarca și faptul că fără eforturile și „înțelepciunea gospodărească și cea politică” a Executivului, Constituția nu va aduce de la sine bunăstarea în casele oamenilor.
„Garantarea drepturilor și intereselor tuturor cetățenilor a fost însă pusă sub semnul întrebării”, scria ziarul „Țara”, afiliat Frontului Popular Creștin Democrat. În condițiile în care textul integral al Constituției întârzia să fie publicat, apăruseră suspiciuni în rândul societății că Legea nu ar corespunde intereselor națiunii. Ziarul includea pe paginile sale îndemnurile opoziției nemulțumite care a demarat o acțiune de strângere de semnături pentru revizuirea Constituției. Un apel în acest sens fusese lansat câteva zile mai târziu de FPCD care se pronunța critic la adresa unui șir de prevederi, catalogându-le „antidemocratice, represive și antinaționale”.
În ediția din 29 iulie 1994, ziarul „Săptămâna” dedicase pagini întregi evenimentului din Parlament. Într-un editorial-adresare către țărani, redactorul-șef Viorel Mihail relata despre cele două articole din Constituție, care au generat un val de critici - limba moldovenească și prevederea unui statut special pentru regiunea transnistreană și Găgăuzia.
Un alt material satiriza povestea limbii și evidenția faptul că „parlamentarii s-au gândit că este nevoie de o Constituție de mijloc, pentru ca următoarea să o facă perfectă.”
Nemulțumirile veneau și de la oamenii de la sate. Într-o corespondență inserată pe filele publicației, inginerul Valeriu Șoimu se arăta îngrijorat de ultimele noutăți din Parlament despre denumirea limbii în Constituție și indignat de faptul că reprezentanții puterii „și-au pierdut demnitatea națională”.
„Bună dimineața, noapte” titra ziarul „Literatura și Arta”, într-un editorial semnat de redactorul-șef al publicației Nicolae Dabija, în ediția din data de 28 iulie prin care era descrisă atmosfera sumbră a acelor timpuri și evoca faptul că „Republica Moldova trecea în acele zile prin grele încercări”, iar în Parlament se discuta aprins proiectul Constituției. Autorul remarca, cu regret, că actul care urma să fie adoptat „nu conținea nici măcar o propoziție din proiectul inițial, ba mai mult, greșelile și inadvertențele gramaticale duceau spre faptul că ea ar fi fost tradusă din limba rusă.”
Câteva zile mai târziu, ziarul relata într-un articol că Legea supremă a țării, votată „cu mult entuziasm” de către cei 81 de deputați „a legiferat pentru vecie pactul Ribbentrop-Molotov și ne-a întors la ceea ce am fost, adică popor moldovenesc, limbă moldovenească și gândire moldovenească. Ea ne-a dovedit încă o dată că Stalin a plecat, însă stalinismul a rămas. ”
Și Guvernul României a reacționat pe marginea adoptării de către Parlamentul de la Chișinău a Constituției, printr-o declarație, al cărei text a fost publicat integral pe întâi august în ziarul „Țara” la rubrica „Cauza națională”. Deși statul român recunoștea și respecta dreptul Republicii Moldova de a avea propria Constituție și aprecia acest „pas important pe calea democrației”, constata totuși, cu regret, o distanțare de spiritul și principiile Declarației de independență, adoptate la 27 august 1991, în special în ceea ce privește definirea caracterului statului și al limbii. „Prin introducerea în Constituție a limbii moldovenești, se urmărea de fapt negarea caracterului de stat românesc al Republicii Moldova”, constata în declarația sa Executivul de la București. Potrivit acestuia, formulările adoptate ar încuraja separatismul, iar reacția poporului și a partidelor de opoziție dovedea vulnerabilitatea acestui act fundamental. Cu toate acestea, Guvernul României își afirmase interesul și angajamentul de a promova în continuare raporturi apropiate cu cabinetul de miniștri de la Chișinău privind aprofundarea integrității economice și consolidarea spațiului cultural și spiritual comun.
Ulterior, această declarație a generat polemici și a trezit reacții negative în rândul clasei politice de la Chișinău. În context, ziarele sugerau că ar fi vorba despre o „înstrăinare de la Prut”, în timp ce unii reprezentanți ai puterii notau că afirmațiile venite de la București nu vor produce schimbări esențiale în relațiile dintre cele două state.
Semnatarii unei declarații, printre aceștia fiind reprezentanții Uniunii Scriitorilor și redactorii-șefi ai celor mai importante publicații din acea perioadă își exprimau regretul și decepția față de „miopia politică”, solicitându-le parlamentarilor să revină asupra „punctelor nevralgice” ale Constituției. Uniți în interesul național și apărarea valorilor de unitate și limbă română, aceștia declarau că Legea Supremă, mult dorită și așteptată de cetățeni devenise o „lege a discordiei sociale”.
Și ziarul „Adevărul” făcea trimitere la poziția Guvernului de la București. Cu acest prilej aprecia pasul făcut de Republica Moldova, însă își exprima îngrijorarea cu privire la negarea adevărului istoric și științific prin promovarea celei de a doua denumiri a limbii vorbite, care nu poate fi alta decât limba română.
La data de 3 august 1994, ziarul regional de peste Prut „Adevărul de Cluj” punea în discuție politica externă a României în contextul adoptării Constituției Republicii Moldova.
Articolul intitulat „Diplomații români dorm” sublinia faptul că Guvernul României s-a trezit puțin din amorțeala politicii sale externe în urma adoptării Constituției Republicii Moldova. Potrivit ziarului, actul suprem consfințea prin ideea de limba moldovenească, popor moldovean - tezele staliniste despre un alt popor decât cel român în aceste teritorii.
