CEC va colabora cu TikTok pentru a combate falsurile în perioada electorală
Comisia Electorală Centrală (CEC) din țara noastră va colabora cu platforma TikTok pentru a combate dezinformarea în perioada electorală, în contextul scrutinelor programate pentru 20 octombrie. În cadrul unei întâlniri cu reprezentantul TikTok, Azamat Burjuev, membri și funcționari ai CEC au discutat despre politicile și instrumentele platformei pentru prevenirea răspândirii mesajelor false și a publicității electorale ilegale.
Totodată, au fost analizate mecanismele prin care CEC poate utiliza TikTok pentru informarea și educația electorală și cum poate sesiza platforma pentru a contracara amenințările la adresa integrității alegerilor.
În context, președinta CEC, Angelica Caraman, a subliniat importanța acestei colaborări, având în vedere creșterea fenomenului dezinformării, mai ales în mediul online, în timpul campaniilor electorale.
„CEC este deschisă să adopte măsuri pentru asigurarea transparenței și corectitudinii procesului electoral, folosind TikTok pentru informarea și educarea alegătorilor”, se menționează în comunicat.
Inițiativa are ca scop să sporească integritatea alegerilor și să informeze corect cetățenii Republicii Moldova, în contextul în care platforma TikTok devine tot mai populară în țară.