LIVE TEXT // Ministra desemnată a Finanțelor, Victoria Belous, a depus jurământul de învestire
Ministra desemnată a Finanțelor, Victoria Belous, a depus jurământul de învestire în funcție în prezența președintei Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean.
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean: „Doamna ministră, urmează să preluați acest portofoliu important. Avem de crescut veniturile cetățenilor și prin asta veniturile fiscale ale Guvernului și avem de finanțat foarte judicios programele de dezvoltare economică, dar și programele de asistență socială, medicală și așa mai departe. Dincolo de asta avem de oferit servicii publice foarte bune, prietenoase, atât la Serviciul Fiscal de Stat cât și la Serviciul Vamal. La fel, este foarte importantă Trezoreria statului, cum noi gestionăm banii.”
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu: „Vreau să-i mulțumesc mai întâi domnului ministru Petru rotaru pentru activitatea intensă și pentru toate reușitele din ultima perioadă. Faptul că am reușit să finanțăm programe importante, chiar și atunci când economia nu reușea să genereze toate resursele de care aveam nevoie pentru dezvoltare. Doamnă ministră, vă felicit și vă mulțumesc pentru că ați acceptat această provocare. Să știți că este un portofoliu dificil. Avem așteptări mari și pe partea de menținere a finanțării a programelor importante, a tuturor cheltuielilor care sunt importante pentru cetățeni, dar și pe partea de transformare în special pentru că Ministerul Finanțelor conduce mai multe grupuri de lucru atunci când vorbim de procesul de negocieri cu Uniunea Europeană și avem de făcut transformări semnificative pentru a îmbunătăți calitatea lucrurilor.”
Veronica Belous: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei.”
Amintim că premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a înaintat marți candidatura Victoriei Belous pentru funcția de ministră a Finanțelor. Belous a ocupat anterior poziția de șefă-adjunct a Serviciului Fiscal de Stat (SFS).
Fostul ministru al Finanțelor, Petru Rotaru, a demisionat din funcție săptămâna trecută.