Politic

Facilități fiscale pentru rezidenții Zonelor Economice Libere. Scutire de impozit pe venit până în 2034

Parlamentul a votat în lectură finală noi facilități fiscale pentru rezidenții Zonelor Economice Libere. Astfel, aceștia vor fi scutiți de impozitul pe venit pentru o perioadă maximă de 10 ani, dar fără să depășească data de 1 ianuarie 2034. Măsurile propuse urmează să reducă birocrația și să eficientizeze administrarea zonelor economice libere prin simplificarea procesului de semnare a contractelor între Administrația zonelor libere și rezidenți, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, la un briefing de presă.

Nu se închid ZEL-urile, o să îndemn să evităm orice declarație și speculații la acest subiect. În această perioadă de aproape 2 ani a fost depusă sinceră o muncă enormă pentru a reuși această realizare pe care o anunțăm astăzi. Drept rezultat, reușim să ținem companiile active, cu locuri de muncă, cu angajați care au familii ce depind de veniturile acestora, să continuăm să atragem investiții și să avansăm pe parcursul nostru european”, a spus ministrul.

Dumitru Alaiba a mai precizat că, din toamnă, ar urma să fie implementate și alte schimbări care să susțină rezidenții zonelor economice libere.

O să lansăm primul mecanism de ajutor de stat euroconform din Republica Moldova. În orice țară a Uniunii Europene există instrumente de ajutor de stat targetat pe industrie și obiective concrete în care statul poate susține antreprenorii cu până la 50% din valoarea investiției Asta de obicei e făcut fie prin subvenții directe, fie prin reducere viitoare la impozite și taxe, fie prin un model mix dintre aceste două. În schimb, investițiile creează locuri de muncă, generează exporturi și creștere. Asta vom lansa și noi chiar în această toamnă. Sunt convins că asta va crește atractivitatea noastră investițională și ne va ajuta să ridicăm industria de la Pământ”, a adăugat Dumitru Alaiba.

De asemenea, proiectul de lege conține unele modificări la Codul fiscal prin care se instituie o nouă schemă de ajutor de stat regional pentru investițiile din industria prelucrătoare. Aceasta este aliniată integral la normele Uniunii Europene în materie de concurență și ajutor de stat și urmează să stimuleze interesul investitorilor pentru a deveni rezidenți în aceste zone, atrăgând investiții și creând locuri de muncă.

Potrivit Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, schema de ajutor de stat în zonele economice libere trebuie aliniată la acquis-ul Uniunii Europene până la 1 septembrie 2024. Conform datelor statistice, pe teritoriul Republicii Moldova activau, la sfârșitul anului trecut, 6 zone economice libere cu un număr total de 258 de rezidenți și cu circa 16 mii de angajați rezidenți.

Citește mai mult