Internațional

SUA suspendă ajutorul financiar de 95 de milioane de dolari pentru Georgia înainte de a intra în vigoare „legea agenților străini”

Statele Unite ale Americii suspendă acordarea unui ajutor financiar, în valoare de 95 milioane de dolari, pentru Georgia, informează RBK. Anunțul a fost făcut de secretarul american de stat, Antony Blinken, astăzi, cu o zi înainte ca controversata „lege a agenților străini” din Georgia să intre în vigoare.

Sursa precizează că în luna mai, Parlamentul de la Tbilisi a adoptat în lectură finală proiectul de lege „privind transparența influenței străine” – numită inițial „legea agenților străini”. Inițiativa legislativă a fost elaborată de partidul de guvernământ „Visul Georgian”.

Potrivit documentului, organizațiile non-guvernamentale și instituțiile mass-media trebui să se înregistreze ca „urmărind interesele unei puteri străine”, dacă mai mult de 20% din finanțarea lor provine din străinătate.

Președinta Salome Zurabașvili, care se află în opoziție față de „Visul Georgian”, a încercat să aplice veto asupra legii, însă Parlamentul a reușit să-l depășească. Legea va intra în vigoare la 1 august 2024.

Citește mai mult