Doi polițiști din Ialoveni, reținuți pentru trafic de influență: Unul din ei ar fi primit 2 000 de euro
Doi polițiști din Ialoveni au fost reținuți, după ce unul din ei ar fi primit 2 000 de euro de la o persoană, pentru ca „să o ajute” în soluționarea unei plângeri pe numele acesteia.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), persoana pe care cei doi prezumtiv se oferiseră „să o ajute” a fost reclamată pentru că ar fi sustras de la cineva prin înșelăciune suma de 40 000 de lei. Totuși, aceasta pretindea că doar împrumutase banii și nu intenționa să evite întoarcerea lor.
În urma măsurilor speciale de investigații, unul din cei doi polițiști prezumtiv ofertanți a fost reținut cu sprijinul angajaților Fulger, chiar în momentul în care primea suma de 2 000 de euro. Banii, însă, erau transmiși sub controlul ofițerilor SPIA, sub conducerea procurorilor PCCOCS, fapt care a scutit persoana reclamată de răspundere penală pentru transmiterea acestei sume polițistului.
Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI îndeamnă cetățenii să evite participarea la infracțiuni de corupere. În cazul în care cunosc sau se pretinde să fie implicați în acțiuni de corupție, să apeleze linia anticorupție 1520.