Recolta de struguri în 2024 va fi la fel de generoasă ca și cea de anul trecut
Recolta de struguri de masă în acest an va fi la fel de generoasă ca și cea din 2023. Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, anul trecut viticultorii au exportat 85 de mii de tone în valoare totală de 75 de milioane de dolari.
Viticultorul din satul Fîrlădeni, raionul Hîncești, Valeriu Gaburici, susține că anul trecut de pe 3 hectare de struguri de masă și 2 hectare de struguri tehnici a recoltat doar 12 tone. Acesta se așteaptă la 50 de tone, dar spune că nu prea are unde să își realizeze producția.
"Anul trecut au fost afectați strugurii de grindină și am avut o roadă slabă, anul acesta roada va fi mai bună. În ultimii 3 ani au scăzut prețurile, dacă în anul 2021 vindeam un kilogram de struguri cu 5-7 lei acum îl vând cu 3,50. Banii îi primim abia după Anul Nou. Nu pot spune că este o cerință mare pe piață".
Vița- de-vie nu a fost afectată de arșiță în acest an, comparativ cu porumbul și floarea- soarelui, datorită ploilor din luna mai, a precizat pentru Teleradio-Moldova vicepreședintele raionului Hîncești, responsabil de sectorul agricol, Dumitru Vartic.
"Chiar dacă a fost arșiță nu există riscul să pierdem plantațiile. Vița-de-vie suferă, dar se dezvoltă. Precipitațiile care au fost în luna mai au salvat recolta de struguri. În 2024 recolta va fi similară cu cea de anul trecut".
Anul agricol 2023 a fost unul bun pentru cultura de viță-de-vie, iar 2024 ar putea fi la fel de prielnic, a declarat secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Adrian Digolean. Acesta a mai subliniat că cei mai solicitați pe piața europeană sunt strugurii fără sâmburi.
"La mulți viticultori plantațiile nu au sisteme de irigare și plasă antigrindină. Consumatorii europeni solicită struguri fără sâmburi, iar italienii și grecii sunt foarte competitivi".
Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, anul trecut viticultorii moldoveni au exportat struguri sau vin în 33 de țări ale lumii. Principalii parteneri au fost România, Polonia, Ucraina, țările CSI, Arabia Saudită și Iran.