Internațional

Departamentul american de Justiție dă în judecată TikTok, acuzând compania de colectarea ilegală a datelor copiilor

Departamentul de Justiție din Satele Unite a dat în judecată TikTok, acuzând compania că încalcă legea privind confidențialitatea online a copiilor și că a încălcat o înțelegere încheiată cu o altă agenție federală, scrie AP. Plângerea, depusă împreună cu Comisia Federală pentru Comerț la un tribunal federal din California, vine în contextul în care SUA și compania de social media sunt implicate într-o nouă bătălie juridică care va determina dacă, sau cum, TikTok va continua să funcționeze în SUA.

Cel mai recent proces se concentrează pe acuzațiile conform cărora TikTok, o platformă care stabilește tendințe, populară în rândul utilizatorilor tineri, și compania sa mamă ByteDance, cu sediul în China, au încălcat o lege federală care impune aplicațiilor și site-urilor web destinate copiilor să obțină acordul părinților înainte de a colecta informații personale ale copiilor sub 13 ani.

TikTok nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

„Această acțiune este necesară pentru a-i împiedica pe inculpați, care sunt recidiviști și operează la scară largă, să colecteze și să utilizeze informațiile private ale copiilor mici fără consimțământul sau controlul părinților”, a declarat Brian M. Boynton, șeful Diviziei civile a Departamentului Justiției.

Statele Unite au decis să intenteze acest proces în urma unei investigații, care a verificat dacă societățile respectau o înțelegere anterioară privind predecesorul TikTok, Musical.ly.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult