Economic

Gazprom ar putea să oprească tranzitul gazelor prin Ucraina din ianuarie 2025, afectând securitatea energetică a R. Moldova

De la 1 ianuarie 2025 Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, iar acest fapt poate influența securitatea energetică a țării noastre, a declarat la Radio Moldova, secretarul de stat de la Ministerul Energiei, Constantin Borosan. Potrivit acestuia, dacă autoritățile de la Kiev nu vor prelungi acordul de tranzit al gazelor rusești, Gazprom ar putea să ne furnizeze gaze naturale prin gazoductul din Turcia, numit Turkish Stream și ulterior prin gazoductul transbalcanic.

Constantin Borosan a mai subliniat că autoritățile vor suplini stocurile de gaze naturale.

Ministerul Energiei s-a adresat de mai multe ori la MoldovaGaz, respectiv ei să se adreseze la Gazprom ca să se asigure că în caz de sistarea tranzitului este asigurată ruta alternativă. Cea mai mare parte energiei electrice pe malul drept este produsă în Ciucurgan. Acest risc îl luăm în considerare, în cazul în care nu vor fi suficiente volume de gaz naturale pentru această centrală electrică să existe suficiente instrumente de a achiziționa și importa energiei electrice din alte surse. În cazul dat, așa cum a fost și în noiembrie 2022, toate cantitatea de energie electrice a fost achiziționată din România”, a spus secretarul de stat al Ministerul Energiei.

Amintim că, recent președinta Maia Sandu a declarat că Guvernul lucrează la o soluție pentru ca regiunea transnistreană să poată beneficia de gaze naturale de la concernul rus Gazprom și după anul 2024, când va expira actualul acord privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina.

Șefa statului a precizat că subiectul se află pe agenda autorităților de la Chișinău și de la Kiev. Precizăm că în prezent gazul rusesc tranzitează Ucraina ajunge și în Republica Moldova, mai exact, în regiunea transnistreană.

De menționat că, chiar dacă țara noastră nu mai depinde de gazele rusești, malul drept depinde practic în totalitate de energia electrică produsă în stânga Nistrului. În prezent, Chișinăul își asigură aproape 90 la sută din necesarul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan.

Contractul de achiziție, prelungit în toamna anului 2023, va expira la sfârșitul anului 2024. Costul energiei procurate din regiunea transnistreană este de 66 de dolari pentru un MWh.

Citește mai mult