„Educația pentru Valori în spațiul francofon”: 60 de profesori din România și Republica Moldova au participat la Universitatea de Vară din Franța
În perioada 26 iulie - 2 august, Consulatul General al României la Marsilia, în colaborare cu Centrul Cultural Francofon Buzău și diverse asociații francofone din Franța, Luxemburg și România, a organizat o Universitate de Vară cu tema „Educația pentru Valori în spațiul francofon”. Evenimentul a reunit 60 de profesori francofoni din România și Republica Moldova, care au participat la sesiuni de formare și schimburi de experiență pe teme de actualitate din domeniul educației și francofoniei.
La eveniment au participat înalți reprezentanți ai administrației locale, precum și peste 150 de persoane, inclusiv membri ai Corpului consular străin și exponenți ai mediului educațional și cultural din regiune.
În cadrul ceremoniei inaugurale, Consulul General la Marsilia, Aurelia Grosu, a subliniat în discursul său importanța inițiativei, care a fost răspunsul la solicitările cadrelor didactice din România pentru parteneriate internaționale și dezvoltarea competențelor multiculturale în vederea îmbunătățirii calității educației. Ea a evidențiat sprijinul Consulatului General pentru astfel de proiecte și a felicitat implicarea activă a tuturor partenerilor implicați în proiect.
Programul Universității de Vară a inclus conferințe, ateliere și activități practice desfășurate la sediul Alianței Franceze din Aix-en-Provence și în spațiile oferite de Primăria din Aix-en-Provence. În cadrul ateliereleor, profesorii au participat la proiecte de grup, simulări și studii de caz, menite să demonstreze cunoștințele teoretice în contexte educaționale reale.
Activitățile culturale au inclus o vizită în Marsilia, unde participanții au fost întâmpinați de Guvernatorul militar al orașului, Generalul Thierry Laval, și au vizitat expoziția artiștilor militari dedicată comemorării a 80 de ani de la debarcarea din Provence și eliberarea Marsiliei, găzduită de Catedrala Notre Dame de la Garde.