Economic

Programul Prima Casă Plus va fi accesibil și pentru moldovenii plecați peste hotare, dar nu pentru toți. Daniel Vodă vine cu precizări

Cetățenii Republicii Moldova reveniți din străinătate pentru a locui acasă permanent vor putea să aplice la programul Prima Casă Plus și să-și achiziționeze o locuință. Totodată, acest program nu va fi accesibil pentru moldovenii care s-au stabilit definitiv cu traiul peste hotare și doresc să-și cumpere un imobil pentru a-l da în chirie. Precizările au fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în cadrul emisiunii „Spațiul Public” de la Radio Moldova.

„Deci, în acest caz, acest program nu va fi posibil de implementat prin intermediul acestui sistem. Respectiv, să fim foarte atenți la informațiile care circulă, în unele cazuri sunt manipulări intenționate pentru a crea conversații la acest subiect”, a spus Vodă.

Oficialul a menționat că programul Prima Casă Plus este pe ultima metri de implementare și că în curând acesta va fi lansat oficial și cetățenii vor avea acces la el.

„Suntem pe ultima sută de metri în operaționalizarea acestui program, care, la fel cum au promis autoritățile, va fi încheiat în luna iulie cu procedurile birocratice și, în luna august, în cel mai scurt timp, aceste oferte vor fi disponibile pentru conaționali”

Printre noutățile cu care vine programul, Daniel Vodă a menționat că Prima Casă Plus va putea fi accesată și de către persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, precum liberii profesioniști, avocați, taximetriști, artiști, mediatori, deci oricare activitate, din care persoana să aibă un venit.

Totodată a fost majorată valoarea maximă a locuințelor care pot fi achiziționate - de la un milion de lei la 2,5 milioane de lei -, dar și perioada maximă de acordare a creditului preferențial -de la 25 la 30 de ani. De asemenea, a fost exclusă limita de vârstă a solicitanților, singura condiție fiind ca persoanele să achite creditul până la atingerea vârstei de pensionare.

„Alte elemente noi a programului se referă și la faptul că autoritățile își doresc să sporească solicitarea locuințelor în afara Chișinăului, astfel să fie mai accesibile locuințele pentru familiile din zonele rurale și să susțină dezvoltarea regională. În același timp, beneficiarii programului vor putea să-și schimbe, de exemplu, banca creditoare și să negocieze condiții mai avantajoase în cazul în care este necesar. Și la fel, un element care este foarte util este că persoanele care au o locuință de până la 50 de metri pătrați vor putea participa repetat la acest program pentru a procura o locuință mai mare în cazul în care situația în familie s-a schimbat și au nevoie de o locuință mai mare., a mai spus Daniel Vodă.

Totodată, au fost simplificate și o serie de proceduri de accesare a programului. Cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca de unde au luat creditul și să negocieze condiții mai avantajoase. Nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor eliberate de Agenția Servicii Publice cu privire la locuințele deținute în proprietate.

Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018, iar până în prezent, peste 8 mii de persoane au reușit să obțină locuințe.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult