Consiliul Uniunii Europene a dat undă verde pentru prima plată de aproape 4,2 miliarde de euro în cadrul Facilității pentru Ucraina
Ucraina urmează să primească fonduri de aproape 4,2 miliarde de euro după ce Consiliul a dat undă verde primei plăți regulate de granturi și împrumuturi în cadrul Facilității UE pentru Ucraina, pentru a sprijini stabilitatea macrofinanciară a Ucrainei și funcționarea administrației sale publice.
Într-o decizie adoptată marți, 6 august, Consiliul a concluzionat că Ucraina a îndeplinit condițiile și reformele necesare prevăzute în Planul pentru Ucraina pentru primirea fondurilor, care vor fi plătite din Facilitatea pentru Ucraina. Aceste reforme acoperă managementul financiar public, guvernarea întreprinderilor de stat, mediul de afaceri, energie și deminare. De asemenea, Consiliul a subliniat importanța alocării banilor cât mai curând posibil, având în vedere situația fiscală dificilă din Ucraina.
Planul pentru Ucraina stabilește intențiile Ucrainei în ceea ce privește redresarea, reconstrucția și modernizarea țării și reformele pe care intenționează să le întreprindă ca parte a procesului său de aderare la UE în următorii patru ani.
În luna mai curent, Consiliul a concluzionat că Planul pentru Ucraina a îndeplinit condițiile prealabile pentru ca Ucraina să primească sprijin de până la 50 de miliarde de euro în cadrul Facilității pentru Ucraina.
De la intrarea sa în vigoare mecanismul pentru Ucraina a furnizat 6 miliarde de euro sub formă de finanțare punte și 1,89 de miliarde de euro ca pre-finanțare.
Conform estimărilor Comisiei Europene, dacă toate reformele și investițiile propuse sunt implementate pe deplin PIB-ul Ucrainei ar putea crește cu 6,2% până în 2027 și cu 14,2 procente până în 2040.