Corespondență // Kamala Harris ca Pocahontas: diferențe culturale în percepția umorului de o parte și alta a Atlanticului
Unii politicieni italieni sunt cunoscuți pentru felul lor de a vorbi fără frâu. Toată lumea își amintește de glumele îndoielnice ale răposatului Berlusconi, care spunea despre Obama că este „bronzat”. O nouă polemică transatlantică — pe care Washingtonul caută să o ignore — a izbucnit după ce o publicație italiană tinzând spre dreapta extremă — Il Tempo — a publicat un montaj foto arătând-o pe candidata democrată la președinția SUA Kamala Harris ca pe o indiancă din filmele western.
Polemica e mare în presa italiană. Il Tempo este criticat așadar până și în Italia pentru că zilele trecute a pus in prima pagină un montaj foto în care vicepreședinta SUA Kamala Harris apare ca o indiancă, o femeie “piele roșie”, un fel de Pocahontas, totul pe fundalul disputei legate de etnia lui Harris declanșată de fostul președinte american Donald Trump.
Totul a plecat de la gluma îndoielnică a lui Trump, care a întrebat recent -- retoric -- dacă Kamala Harris chiar este neagră ("de culoare") sau dacă este indiană și a spus că Kamala Harris a devenit neagră doar recent și că înainte obișnuia să-și promoveze originea indiană.
Coperta ziarului adaugă la confuzia de identitate, deoarece Kamala Harris a fost înfățișată cu a o amerindiană, ca o "piele roșie", cu pene, o "squaw", iar nu indiancă din India. Editorul-șef Tommaso Cerno a explicat presei italiene că „pielea roșie” este simbolul prin excelență al tuturor minorităților din America care sunt „încântate” de candidatura ei.
Kamala Harris, care se definește drept o „femeie de culoare”, a respins „lipsa de respect” a lui Donald Trump. Statele Unite „merită mai mult decât atât”, a spus ea în timpul unei reuniuni electorale din Houston, Texas, denuntându-l pe Donald Trump care oferă întotdeauna „același număr de circ uzat”.
„Cum funcționează clișeele rasiale: ignoranța este atât de profundă încât ziarul de dreapta al Italiei, Il Tempo, ignoră faptul că mama lui Kamala Harris era din Madras, în India. Kamala este prezentată pe prima pagină drept indiancă americană sub titlul „vânătoare de albi”, ca indienii din filme, au fost comentariile indignate prin presă.
Kamala Harris are rădăcini indiene din partea mamei sale, deoarece Shyamala Gopalan s-a născut și a crescut în India -- și rădăcini negre din partea tatălui ei. Tatăl ei Donald J Harris este un jamaicano-american care s-a mutat în SUA în 1964.
Dar, desigur, mulți în Europa recunosc în genul acela de "umor" -- între ghilimele mari -- ceea ce făcea și Berlusconi când spunea că îl invidiază pe Obama că este așa "bronzat".
Autor: Dan Alexe