Politic

CUB își retrage sprijinul pentru candidatul desemnat de Blocul „Împreună” la prezidențiale

Partidul „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare” (CUB) părăsește Blocul „Împreună” și își retrage sprijinul politic pentru Octavian Țîcu, care candidează la prezidențiale din partea blocului. Anunțul a fost făcut de liderul CUB, Igor Munteanu, pe 9 august. Potrivit lui, formațiunea politică pe care o conduce își va înainta propriul candidat la alegeri.

„CUB nu acceptă în calitate de candidat o persoana a cărei declarații creează controverse politice. Biroul politic central își retrage sprijinul pentru actualul candidat, rezervându-și dreptul să sprijine propriul candidat. Noi preferăm să ne păstrăm identitatea politică și dreptul de a acționa în numele alegatorilor noștri fără jocuri din culise sau influențe din partea unor cercuri din afara blocului apropiate de actuala guvernare. Această decizie ne desprinde definitiv de orice asociere la Blocul „Împreună””, a declarat Igor Munteanu.

Unul dintre liderii blocului, președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a explicat, într-un comentariu pentru Teleradio-Moldova, că decizia de desemnare a lui Octavian Țîcu în calitate de candidat la alegerile prezidențiale a fost luată în cadrul unui scrutin intern. Respectiv, a luat cele mai multe voturi din partea membrilor celor patru formațiuni membre ale blocului. Decizia CUB-ului de a-și retrage susținerea pentru Țîcu ar fi mai mult o supărare, consideră Plîngău.

„Această decizie a domnului Munteanu este mai mult luată pe emoții, în baza supărărilor, îi pot spune așa, a faptului că nu a fost el desemnat la funcția de președinte. (…) Regret această decizie, politicienii nu ar trebui să ia decizii pe emoții sau din frustrări. Dar Blocul „Împreună” va fi înregistrat luni și mergem înainte”, a declarat liderul Platformei DA, Dinu Plângău, pentru Teleradio-Moldova.

Analistul politic Nicolae Negru spune că anunțul nu este surprinzător. El amintește că în cadrul Blocului „Împreună” pentru candidatura la prezidențiale au concurat liderul CUB, Igor Munteanu, cel al Partidului Schimbării, Ștefan Gligor și Octavian Țîcu. Potrivit analistului, ambițiile politice persoanele și lipsa unei culturi politice pot duce la destrămarea blocurilor politice în Republica Moldova.

„E legată, desigur, de ambițiile prea mari ale unor lideri. Ei nu pot să facă concesii, compromisuri de dragul interesului comun. Ar mai trebui niște școală politică, dar nu o au de unde lua și nu prea urmăresc ce se întâmplă în alte părți. Se conduc de anumite reflecții, instincte, nu de interese pe termen lung, nu de anumite calcule, nu de anumite necesități ale societății”.

Contactat pentru un comentariu, Octavian Țîcu nu a răspuns apelurilor noastre.

Amintim că Blocul „Împreună” l-a propus la funcția de președinte al Republicii Moldova pe fostul președinte al Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, pe 4 august. Din bloc fac parte, oficial, patru partide politice: CUB, Platforma DA, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult