Noi detalii despre accidentul grav de la Strășeni: Șoferul, care ar fi provocat coliziunea, a supraviețuit
Actualizare: Printre persoanele care au decedat se numără o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani, pasagere ale automobilului Mitsubishi, precum și șoferul autoturismului de marca Opel, un bărbat de 37 de ani, soția sa în vârstă de 32 și soacra de 54 de ani, care se aflau de asemenea în acest vehicul.
Potrivit Poliției, cinci copii, cu vârste cuprinse între un an și 13 ani, au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Trei dintre aceștia, cu vârste de 6, 7 și 13 ani, erau pasageri în Mitsubishi. Aceștia erau împreună cu bunica lor, care a decedat. Potrivit oamenilor legii ei au fost preluați la ocazie. La spital au ajuns și alți doi copii, de un an și 9 ani, care se aflau în Opel. Părinții și bunica acestora și-au pierdut viața. Șoferul Mitsubishi-ului, un tânăr de 22 de ani care ar fi provocat accidentul, a fost de asemenea transportat la spital.
Știrea inițială: Cinci persoane au fost găsite carbonizate, în urma unui grav accident rutier produs sâmbătă dimineața în apropiere de localitatea Codreanca, raionul Strășeni, pe drumul Chișinău-Bălți. Potrivit poliției, unul dintre automobile, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, s-a lovit frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus. În urma impactului, ambele unități de transport au izbucnit în flăcări.
La fața locului au intervenit toate serviciile responsabile. Potrivit salvatorilor, apelul de la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 9:23. În urma impactului, două automobile, în care au rămas blocate mai multe persoane, au fost cuprinse de flăcări.
La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri, care au stabilit că într-un automobil se aflau trei maturi și doi minori, iar în al doilea trei maturi și trei copii. În urma impactului autovehiculele au luat foc. Salvatorii au stins mijloacele de transport, care au fost distruse totalmente de flăcări.
În urma incendiului în interiorul autovehiculelor au ars cinci persoane, identitatea cărora urmează a fi stabilită.
Totodată, până la intervenția salvatorilor, oamenii au reușit să evacueze dintr-un automobil un matur și doi minori, iar din celălalt trei minori. Victimele au fost preluate de urgență de medici la spital.
Сauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi investigate de organele de resort.