Israelul ordonă noi evacuări în Gaza după atacul asupra unui adăpost școlar care a ucis zeci de persoane
Israelul a extins peste noapte ordinele de evacuare în Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, forțând zeci de mii de locuitori palestinieni și familii strămutate să plece pe întuneric, în timp ce exploziile bombardamentelor răsunau în jurul lor, relatează Reuters.
Armata israeliană a declarat că atacă militanți ai grupării Hamas care foloseau aceste zone pentru a organiza atacuri și a lansa rachete asupra Israelului.
Sâmbătă, o lovitură aeriană israeliană asupra unei școli în care se adăposteau palestinieni strămutați, în orașul Gaza, a ucis cel puțin 90 de persoane, potrivit serviciului de apărare civilă, provocând un val de indignare internațională.
Armata israeliană a declarat că a lovit un post de comandă al militanților Hamas și Jihadului Islamic, o acuzație respinsă de cele două grupuri ca fiind un pretext, și că a ucis 19 militanți.
În Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ordinul de evacuare a acoperit districte din centru, est și vest, fiind unul dintre cele mai ample ordine de acest fel din conflictul care durează de 10 luni, la două zile după ce tancurile au revenit în estul orașului.
Anunțul a fost postat pe X și transmis prin mesaje text și audio pe telefoanele locuitorilor: „Pentru propria dvs. siguranță, trebuie să plecați imediat în zona umanitară nou creată. Zona în care vă aflați este considerată o zonă de luptă periculoasă".
Armata israeliană a declarat că a lovit aproximativ 30 de obiective militare ale Hamas în ultimele 24 de ore, inclusiv structuri militare, posturi de lansare a rachetelor antitanc și depozite de arme.