Ucraina: Un adjunct al Ministerului Energiei, reținut la Kiev pentru mită de jumătate de milion de dolari
Un adjunct al ministrului ucrainean al energiei a fost reținut la Kiev pentru că ar fi luat mită o jumătate de milion de dolari, au anunțat luni serviciile de securitate ucrainene (SBU) într-un comunicat în care spun că au descoperit o schemă de corupție la scară largă, relatează Ukrainskaia Pravda.
Oleksandr Heilo ar fi cerut mită de la managerii unor companii miniere din vestul Ucrainei care doreau să obțină transferul gratis de echipamente utilizate în minele din Donețk, regiune din est, aflată aproape de linia frontului. Echipamentul în cauză este un echipament unic și rar al unei companii de cărbune de stat situată în cea mai fierbinte zonă a liniei de front estice - Pokrovske, a declarat SBU. Oficialul, care era responsabil de siguranța echipamentelor miniere, a cerut bani pentru evacuarea acestora.
Heilo, precum și trei presupuși complici ai săi au fost prinși în flagrant și riscă până la 12 ani de închisoare și confiscarea averii, potrivit comunicatului SBU.
La scurt timp după acest anunț, guvernul ucrainean a anunțat că l-a demis pe Oleksandr Heilo, fără a comenta însă acuzațiile care i se aduc.
De la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, în Ucraina au izbucnit mai multe scandaluri de corupție, în special în cadrul Ministerului Apărării, care au condus la demiterea și arestarea unor înalți funcționari.
La începutul lunii mai, ministrul ucrainean al agriculturii, Mîkola Solskî, a demisionat și a fost încarcerat după ce a fost acuzat de însușirea unor terenuri aflate în proprietatea statului.