Social

O femeie din Republica Moldova a murit în incendiile de vegetație din Grecia

Autoritățile elene au confirmat prin intermediul misiunii diplomatice a Republicii Moldova la Atena că o persoană originară din Republica Moldova și-a pierdut viața în incendiile de vegetație care au afectat regiunea Atenei pe 13 august 2024. Victima, o femeie în vârstă de 65 de ani, a fost găsită decedată într-o fabrică din Patima Halandri, o suburbie din nord-estul Atenei, care a fost grav afectată de incendii, scrie presa din Grecia.

Potrivit surselor, femeia lucra în această fabrică de peste 25 de ani și a fost surprinsă de incendiu în timp ce se afla singură în clădire, după ce colegii săi plecaseră mai devreme din cauza pericolului. Trupul său a fost găsit în baia fabricii, unde probabil a încercat să se refugieze​.

ACTUALIZARE: Diplomația de la Chișinău anunță, cu referire la autoritățile elene, că vârsta probabilă a victimei, originare din Republica Moldova, ar fi de 60 de ani. Pentru detalii suplimentare privind identitatea victimei sunt necesare proceduri suplimentare, printre ele un test ADN. Autoritățile Republicii Moldova și cele elene depun eforturi pentru identificarea rudelor victimei. Odată cu obținerea informațiilor relevante cazului, MAE va informa neîntârziat”.

Incendiile din Atena au provocat pagube majore, distrugând case, afaceri și mii de hectare de terenuri, forțând evacuarea a mii de oameni din zonele afectate.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult