Social

Tragedie la Florești: Un pompier și-a pierdut viața în lupta cu flăcările

Un tragic incident s-a petrecut în seara zilei de 14 august, când un pompier al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și-a pierdut viața în timpul unei intervenții la un incendiu de vegetație produs în apropierea localității Rădulenii Vechi, raionul Florești.

Potrivit IGSU, apelul de urgență la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:40, semnalând un incendiu de vegetație extins. Echipajul de pompieri din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Florești a fost mobilizat la fața locului pentru a lichida focarul. Din cauza intensității flăcărilor și a rapidității cu care se extindea incendiul, a fost necesară suplimentarea forțelor de intervenție. O echipă din cadrul Direcției Situații Excepționale Soroca a fost trimisă în sprijin.

Ajunși la locul intervenției, pompierii din echipa suplimentară au făcut o descoperire tragică. Trupul neînsuflețit al colegului lor zăcea la pământ, în zona afectată de incendiu. În ciuda eforturilor colegilor săi, pompierul nu a putut fi salvat.

Circumstanțele exacte ale decesului vor fi stabilite după expertiza medico-legală. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a exprimat condoleanțe familiei îndurerate și a deplâns pierderea colegului, care și-a sacrificat viața în lupta cu flăcările.

„Sergentul Timohin Denis a dat dovadă de devotament față de meseria în nobila misiune de salvare a vieților omenești”, se menționează în comunicatul IGSU.

Condoleanțe a adresat și ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros. „Din păcate, astăzi am pierdut un coleg, un luptător, un adevărat erou. O veste tristă care ne îndurerează. Un pompier de la IGSU și-a dat viața în timp ce își îndeplinea datoria de a proteja oamenii în fața unui incendiu din nordul țării”, a scris oficialul.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult