Politic

Cancelarul Germaniei și președinții țărilor baltice vor vizita Republica Moldova

Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova pe 21 august, la invitația președintei Maia Sandu. Totodată, de Ziua Independenței, țara noastră va fi vizitată de președinții țărilor baltice, se arată într-un comunicat al Președinției.

„Această vizită subliniază relațiile bilaterale puternice dintre cele două țări, Germania fiind unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova în procesul de modernizare și aderare a țării noastre la Uniunea Europeană”, se arată în comunicatul sursei citate.

Ultima vizită bilaterală a unui cancelar german în Republica Moldova a avut loc acum 12 ani.

De asemenea, pe 27 august, țara noastră va fi vizitată de președinții celor trei țări baltice: Alar Karis, președintele Estoniei; Edgars Rinkēvičs, președintele Letoniei; și Gitanas Nausėda, președintele Lituaniei.

Citește mai mult