Negocierile pentru încetarea focului în Gaza vor fi reluate după ce Israelul ordonă noi evacuări
Negociatorii pentru încetarea focului în Fâșia Gaza urmează să se reîntâlnească în capitala Qatarului, Doha, astăzi, în a doua zi din runda de negocieri, pentru a ajunge la un acord, în timp ce Israelul continuă să lovească ținte în enclava palestiniană, relatează Reuters.
Oficialii din domeniul sănătății din Gaza au raportat că numărul morților a depășit 40.000 de persoane după mai bine de 10 luni de lupte.
Gruparea palestiniană Hamas, care controlează Gaza, nu participă direct, dar un reprezentat al acesteia este la Doha, iar mediatorii îl țin permanent informat.
Atacul terorist al Hamas din Israel, din 7 octombrie a provocat actualul război din Gaza, dar Israelul este criticat pentru că ar reacționa disproporționat de violent.
Între timp, Israelul și-a intensificat atacul asupra Fâșiei Gaza. Într-o declarație emisă joi seară, pe Telegram, membrul Biroului Politic al Hamas a declarat că operațiunile continue ale Israelului reprezintă un obstacol în calea progresului privind încetarea focului.
Negocierile au fost inițiate în timp ce Iranul părea pregătit să atace direct, ca reacție la asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, pe 31 iulie, pus pe seama Israelului.