Internațional

Incendiu în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie

Un incendiu a izbucnit în turnul de răcire al centralei nucleare de la Zaporojie, în sudul Ucrainei, a anunțat duminică Evgheni Balițki, guvernatorul pro-rus al regiunii, ocupată de forțele armate ruse, relatează AFP. Rusia acuză Ucraina de acest incident.

„Bombardarea orașului Enerdogar de către trupele ucrainene a provocat un incendiu în sistemul de răcire al centralei”, a scris Balițki pe Telegram.

Anunțul guvernatorului instalat de Rusia în regiunea ucraineană ocupată vine după ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a atras atenția sâmbătă asupra deteriorării situației de securitate de la centrala nucleară. AIEA a transmis avertismentul în urma unui atac cu dronă care a avut loc în apropierea centralei.

Experții AIEA au mers la fața locului și au constatat că pagubele „par să fi fost cauzate de o dronă dotată cu o încărcătura explozivă” care a lovit drumul dintre cele două porți principale ale centralei, se precizează într-un comunicat al agenției ONU.

Potrivit experților, pagubele „par să fi fost cauzate de o dronă dotată cu o încărcătura explozivă” care a lovit drumul dintre cele două porți principale ale centralei. Rusia acuză Ucraina de acest incident.

Centrala nucleară de la Zaporojie este ocupată de ruși din martie 2022 și a fost ținta unor atacuri repetate, de care rușii și ucrainenii se acuză reciproc. „Situația se înrăutățește pe zi ce trece” Centrala nucleară Zaporojie a fost ocupată de ruși la câteva zile de la începutul invaziei, pe 28 februarie 2022.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult