Internațional

O descoperire a savanților suedezi ar putea duce la producerea sângelui universal pentru transfuzii

Cercetători din Suedia și Danemarca au reușit eliminarea unor antigene de tip A și B de pe suprafața globulelor roșii din sânge, în cadrul unui studiu care a fost dat publicității în Nature Microbiology. Informația este extraordinară, căci ar putea duce la producerea de sânge universal de tip ABO pentru transfuzii. Mai mult, ar putea aduce noi perspective în privința transplantului de organe.

Potrivirea grupelor sanguine ale donatorului și primitorului pe baza antigenelor ABO de pe suprafața globulelor roșii și a anticorpilor din plasmă este esențială pentru a evita reacțiile potențial fatale în timpul transfuziilor.

Cercetători de la Universitatea Lund din Suedia și Universitatea Tehnică din Danemarca au stabilit că enzimele produse de o bacterie intestinală, denumită Allermansia muciniphila, pot converti sângele din grupele A și B în sânge de grupă O, prin degradarea unor substanțe de pe suprafața hematiilor.

Aceasta este descoperirea care deschide ușa către producerea sângelui universal de tip ABO. Acest studiu demonstrează utilitatea potențială a bacteriilor intestinale ca surse valoroase de enzime pentru producerea de sânge universal pentru transfuzii.

Dacă această nouă metodă va trece testele clinice, ar putea ajuta persoanele cu grupa de sânge O care nu pot primi sânge de la grupele A, B sau AB din cauza antigenelor reactive de pe suprafața hematiilor acestor tipuri.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult