Începe Convenția Națională a Partidului Democrat, care va oficializa candidatura tandemului Harris-Walz
În Statele Unite, la Chicago, începe Convenția Națională al Partidului Democrat care va oficializa candidatura actualei vicepreședinte Kamala Harris în alegerile prezidențiale din noiembrie, alegeri în care-l va înfrunta pe fostul președinte republican Donald Trump.
Miile de delegați la Convenție vor aproba totodată prin vot alegerea guvernatorului Tim Walz al Minnesota drept candidat la vicepreședinție și platforma partidului.
Convenția de patru zile va fi deschisă luni de discursul președintelui Joe Biden, care, la sfârșitul lui iulie, spre surprinderea tuturor, a anunțat că renunță să mai candideze pentru un al doilea mandat și că „predă ștafeta unei noi generații”, vicepreședintei Kamala Harris, în vârstă de 59 de ani. Reuniunea se va încheia joi, cu discursul lui Harris de acceptare a candidaturii democrate.
Kamala Harris este prima femeie de culoare și prima persoană din Asia de Sud care a fost nominalizată la președinția unui partid politic important american.
Harris este candidata democraților de numai câteva săptămâni, iar nominalizarea ei a schimbat total dinamica acestei campanii prezidențiale.
Pe 21 iulie, președintele Joe Biden, în acel moment candidatul prezumtiv al democraților, a anunțat că se retrage și că o susține pe vicepreședinta Kamala Harris să preia lupta pentru Casa Albă.
La câteva ore după anunțul lui Biden, Harris și-a anunțat candidatura pentru nominalizarea democrată. Campania Biden și-a schimbat oficial numele în „Harris pentru președinte” și a înregistrat-o oficial. O zi mai târziu, Kamala Harris avea sprijinul marii majorități a delegaților la Convenție, iar la începutul lunii august, candidatura ei a fost aprobată prin vot online.
În acest moment, sondajele de opinie arată că vicepreședinta Kamala Harris deține un avans mic față de fostul președinte Donald Trump la nivel național în votul popular. Trump ar câștiga însă alegerile, pentru că președintele este desemnat indirect, de delegații fiecărui stat în Colegiul Electoral, unde pentru o victorie este nevoie de 270 de voturi, din totalul de 538.
Într-o confruntare directă numai cu Trump, Harris are 49% din intențiile de vot, față de 45% pentru fostul președinte republican.
Dacă este inclus și un terț candidat independent în sondaj, Harris este la 47 la sută din intențiile de vot, Trump la 44 la sută, cu Robert F. Kennedy Jr. la 5 la sută. La începutul lunii iulie, Trump conducea în intențiile de vot cu 43%, față de Joe Biden cu 42% și Kennedy cu 9%.
Între timp, zeci de mii de protestatari anti-Israel s-au adunat la Chicago, pentru a lua parte la primul dintr-o serie de proteste în legătură cu Convenția Națională a Partidului Democrat. Protestatarii cer ca Statele Unite să oprească ajutorul acordat Israelului și, astfel, să ajute la încheierea războiului în curs din Fâșia Gaza.
O coaliție de aproximativ 200 de organizații care luptă pentru dreptate socială, multe dintre ele cu o agendă pro-palestiniană în acest moment, se va aduna în afara convenției. Unii delegați pro-palestinieni la convenție fac și ei eforturi ca partidul să-și schimbe platforma pentru a limita armele la Israel, relatează Reuters.