Internațional

Bulgaria mai face un pas spre euro

Intră în vigoare Legea privind introducerea monedei euro în Bulgaria. Prin decretul semnat de președintele Bulgariei, Rumen Radev, Legea privind introducerea monedei euro în Republica Bulgaria, adoptată de cea de-a 50-a Adunare Națională, pe data de 7 august 2024, va fi publicată în Monitorul Oficial.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Amintim că Parlamentul de la Sofia a votat în grabă, în a doua lectură, proiectul de lege privind introducerea monedei euro în Bulgaria. Textele au fost adoptate aproape fără dezbateri, cu excepția mai multor declarații ale partidului „Renaștere” care se pare că au vizat reafirmarea poziției sale împotriva aderării la zona euro.

Scopul legii este de a completa și de a facilita introducerea monedei euro în Bulgaria și de a crește transparența și conștientizarea procesului de introducere a monedei euro în țară în conformitate cu legislația direct aplicabilă a Uniunii Europene.

Introducerea monedei euro nu poate conduce la o creștere a prețurilor bunurilor și serviciilor, cu excepția cazului în care aceasta este justificată de factori economici obiectivi, potrivit Focus-news.

Citește mai mult