Precizările BNS privind remunerarea recenzorilor: instituția depune eforturi pentru finalizarea rapidă a plăților
Biroul Național de Statistică (BNS) a venit cu precizări, după ce în spațiul public au apărut informații precum că recenzorii implicați în Recensământul populației și locuințelor (RPL) nu și-au primit salariile. BNS anunță că pentru plățile serviciilor personalului temporar de recensământ, în bugetul de stat sunt alocate mijloace financiare necesare în mărime deplină, iar actele de predare-primire a serviciilor prestate de circa 4,3 mii de recenzori au fost întocmite și majoritatea au fost semnate de părți, iar achitările – demarate.
BNS explică că activitatea personalului de recensământ s-a desfășurat pe baza unor contracte de prestări servicii, reglementate conform Codului civil al Republicii Moldova. Astfel, în conformitate cu contractul, achitarea serviciilor se face în termen de 30 de zile din data prezentării actului de predare-primire semnat de părți, dar, potrivit instituției, se depun eforturi pentru finalizarea plăților cât mai rapid posibil.
Pentru personalul de suport implicat în organizarea recensământului, inclusiv coordonatorii și specialiștii logiști, achitările au fost realizate conform procedurilor stabilite, anunță instituția.
BNS menționează că valoarea remunerărilor pentru recenzori a fost stabilită pe baza numărului estimat de locuințe și persoane recenzate și a tarifelor per chestionar, calculate conform salariului mediu prognozat pentru 2024.
După colectarea efectivă a datelor, s-a determinat volumul exact de locuințe și persoane recenzate, ceea ce a condus la ajustări ale plăților. BNS precizează că, în unele cazuri, numărul efectiv de locuințe și persoane recenzate a fost diferit de estimările inițiale, în unele cazuri numărul fiind mai mic, în altele, mai mare.
„Respectiv, conform procedurilor, suplimentar la întocmirea actului de predare-primire a serviciilor, este necesar de efectuat, după caz, modificări la contractul de bază, prin întocmirea și semnarea Acordurilor de micșorare a valorii serviciilor, respectiv a sumei din contractul de bază, sau de majorare a valorii serviciilor prevăzute în contract”, precizează BNS.
De asemenea, cu referire la compensațiile pentru transport, BNS anunță că acestea sunt ajustate pe baza documentelor justificative, ceea ce poate duce la diferențe față de valorile indicate în contractul de bază.