Social

Fermierii înaintează un nou ultimatum: dacă nu obțin întrevederi cu Maia Sandu și Igor Grosu în șapte zile, vor ieși la protest

Asociația Forța Fermierilor susține că alocarea de către Guvern a 100 de milioane de lei pentru fermierii sub formă de ajutor este insuficientă și spun că singura soluție este declararea stării de urgență în agricultură. Totodată, reprezentații Asociației cer o întrevedere cu președinta Maia Sandu, președintele Legislativului, Igor Grosu, și cu membrii comisiei parlamentare speciale. În caz contrar, agricultorii amenință cu proteste la nivel regional și național.

Într-o scrisoare adresată miercuri, 21 august, către Președinție și Parlament, Asociația Forța Fermierilor menționează că ajutorul anunțat ieri de Guvernul Republicii Moldova de 100 milioane de lei reprezintă o sumă mare de bani pentru un cetățean de rând, însă divizată la miile de agricultori aflați în pragul falimentului constituie un suport financiar foarte mic și ineficient. Potrivit agricultorilor, acest ajutor „nu va acoperi nici pe jumătate cheltuielile cumulate la un loc aferente celor de judecată, cu executorii judecătorești sau penalitățile de întârziere la datorii ale unui agricultor micro, mic sau mijlociu”.

„Singura soluție eficientă pentru toți este inițial declararea stării de urgență în agricultură cu scopul de a stopa calcularea acestor penalități de întârziere la datorii și de a opri procesul de executare silită, după care aplicarea unor măsuri de stabilizare financiară a situației pe termen scurt și termen lung, inclusiv prin adresarea la partenerii externi pentru ajutor financiar și prin emiterea de garanții de stat la refinanțări”, se arată în scrisoarea Asociației.

În context, fermierii solicită Parlamentului să intervină și să declare stare de urgență în agricultură.

„Cerem în cel mult șapte zile întâlnirea cu doamna Președintă a țării Maia Sandu, cu domnul Președinte al Parlamentului și cu membrii comisiei parlamentare speciale. În caz contrar, credem că sunt inevitabile proteste regionale și naționale ale fermierilor, care deja nu au ce pierde și care vor ieși deja la manifestații nu doar cu lozinci economice”, se mai arată în scrisoarea Asociației Forța Fermierilor.

Menționăm că reprezentanții Ministerului Agriculturii au anunțat, marți, 20 august, după o discuție cu agricultorii că Guvernul ar putea să le ofere agricultorilor 100 de milioane de lei pentru compensarea pierderilor cauzate de seceta din această vară. De cealaltă parte, agricultorii spun că doar în raioanele Cahul, Cantemir și Vulcănești, pierderile se estimează la 135 de milioane de lei pentru culturile de prima grupă.

CITEȘTE ȘI:

Fermierii nu exclud că vor ieși la proteste, chiar dacă Guvernul este gata să le ofere 100 de milioane de lei

Fermierii ar putea ieși la proteste dacă în următoarele 10 zile nu vor avea o întrevedere cu Maia Sandu și Igor Grosu

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult