Peste 10 mii de șomeri, angajați în câmpul muncii de la începutul anului
De la începutul anului, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a reușit să plaseze în câmpul muncii peste 10 mii de șomeri, acesta fiind un record pentru o perioadă de 8 luni. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, acest lucru a fost posibil datorită unor eforturi comune.
„În anul 2023, agenția a reușit să ajute 11 062 de persoane să-și găsească un loc de muncă, la data de 21 august avem cifra de 10 mii. Noi ne-am uitat la ultimii șapte ani, practic în acest an productivitatea în ceea ce privește numărul de persoane plasate în câmpul muncii este cea mai mare în ultimii șapte ani. Asta înseamnă că reformele noastre dau rezultate, dar, totodată, înseamnă că trebuie să continuăm să îmbunătățim procesele, să lucrăm mult mai bine cu angajatorii”, a spus Alexei Buzu.
Datele ANOFM arată că, din totalul celor angajați, aproape 5 mii sunt femei, 128 sunt persoane cu dizabilități, iar peste o sută sunt cetățeni reveniți de peste hotare. Totodată, agenția recomandă cetățenilor aflați în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare.
Serviciile sunt gratuite și disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă.