Social

2,5 ani de război în Ucraina: Povestea unor copii găzduiți de familii din Republica Moldova

La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului în Ucraina, peste 116.000 de cetățeni ucraineni – în mare parte femei și copii – continuă să se refugieze în Republica Moldova. În prezent, 123 de copii din țara vecină sunt plasați în custodia familiilor moldovene, arată datele furnizate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Majoritatea dintre ei au sosit în țara noastră însoțiți de părinți. Echipa „Teleradio-Moldova” a discutat cu două familii din Republica Moldova care găzduiesc copii ucraineni de la începutul invaziei Rusiei.

Ina cu cei doi copii ai săi, Daniel și Liza, au fugit din regiunea Odesa, la scurt timp de la declanșarea războiului. S-au refugiat în satul de baștină al mamei sale, Sălcuța, din raionul Căușeni. Periodic au încercat să revină acasă, în Ucraina, dar de fiecare dată au făcut cale întoarsă pentru că atacurile rusești se intensificau. Între timp, Ina a plecat să muncească peste hotare, iar copiii săi au rămas în grija străbunicii lor, Lidia Burdiuc, care are 75 de ani.

„De când s-a început războiul, de atunci ei sunt la mine. Numai că s-au dus astă toamnă vreo câteva luni la școală. Au revenit aici, pentru că acolo era înfricoșător și copiii sunt copii. Din aprilie, sunt din nou la mine. Mă descurc cum dă Dumnezeu. Vrei, nu vrei, trebuie să te descurci”.

Daniel și Liza și-au făcut prieteni în sat și o ajută pe străbunica la treburile casnice. Spun că se simt în siguranță în țara noastră, dar încă își mai amintesc momentele de groază prin care au trecut, când se trezeau în miezul nopții speriați de zgomotul bombelor și al rachetelor ce zburau deasupra casei lor.

„În Moldova mă simt în siguranță. În Ucraina nu este foarte sigur. Este bombardată, rachetele zboară. Vreau să mă întorc, pentru că acolo m-am născut, acolo am crescut, acolo a crescut și mama mea. Cea mai mare dorință a mea este ca mama să trăiască veșnic și războiul să se termine și toți copiii să trăiască în pace”, spune Daniel.

„Vreau să mă întorc înapoi acasă, pentru că îmi place acolo, am foarte multe prietene. Trebuie să se termine războiul, ca să mă pot întoarce acasă, să trăiesc fericită”, adaugă Liza.

Invazia militară rusă l-a forțat și pe Cătălin să părăsească Ucraina și să se refugieze în Republica Moldova, în martie 2023. Locuiește acum în Sălcuța, la bunica sa, care îi este custode. Băiatul studiază la școala din sat, învață în limba română și urmează să susțină examenul de bacalaureat. Cătălin speră că războiul se va încheia în curând și va putea reveni în Ucraina, unde i-au rămas tatăl, mama și fratele mai mic, care este bolnav.

„Războiul ne-a despărțit. A fost deosebit de dureros. Când am aflat că trebuie să plec, eram trist, trebuia să îmi las familia, neamurile. Îmi doresc să fiu alături de mama și de tata, să se termine războiul, să mă întorc înapoi în Ucraina.”

„Dorința mea este să fie pace, sănătate, cum a fost. Să fie copiii alături de părinți. El are doi ani de când nu l-a văzut pe tatăl său. Mama vine mai des, tatăl nu poate să vină. Nu poate să treacă granița. El să plece, are vârsta de 17 ani, și de trecut o să treacă, dar înapoi nu o să îi dea voie să vină. Și el trebuie să termine școala, vrea, nu vrea, să aibă un document”, spune bunica băiatului, Iulia Staci.

De la începutul războiului din Ucraina, 24 februarie 2022, peste 1,4 milioane de ucraineni au intrat în Republica Moldova, arată datele Inspectoratului General pentru Migrație. Din cei peste 116 mii de refugiați care încă se mai află pe teritoriul țării, 2 mii au obținut cetățenia Republicii Moldova.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult