Cultură

Cinci zile de cultură și carte la Bookfest Chișinău 2024

Bookfest Chișinău 2024, un eveniment de referință pentru iubitorii de literatură, se va desfășura între 28 august și 1 septembrie 2024, la Centrul Mediacor din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ediția din acest an, organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României Klaus Iohannis și al Președintei Republicii Moldova Maia Sandu, promite cinci zile de sărbătoare a cărții cu participarea unor personalități culturale marcante din România și Republica Moldova.

Evenimentul va include lansări de carte, dezbateri și prezentări susținute de nume sonore precum Ioana Pârvulescu, Cristian Tudor Popescu, Emilian Galaicu-Păun și mulți alții. Vizitatorii vor avea acces gratuit la un program variat, cu evenimente care se vor desfășura zilnic între orele 10:00 și 20:00.

Participanții la Bookfest Chișinău 2024 vor avea oportunitatea de a explora standurile unor edituri prestigioase din România și Republica Moldova, descoperind cele mai noi apariții editoriale. Vor avea ocazia să întâlnească autori de renume, să participe la lansări de carte și să ia parte la dezbateri academice pe teme de actualitate. În plus, evenimentul va include omagii dedicate unor figuri culturale remarcabile. Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul oficial Bookfest.

Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și organizat în parteneriat cu diverse instituții culturale și educaționale, precum și cu susținerea unor parteneri strategici internaționali.

Bookfest, cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să aibă o dimensiune internațională marcantă, a ajuns anul acesta la ediția a XVII-a. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România - Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Brașov, având și două ediții speciale de Crăciun la București. Anul acesta invitatul de onoare a fost chiar Republica Moldova. La edițiile internaționale anterioare țările invitate au fost: Spania, Ungaria, Franța, țările de limbă germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia, Cehia, Israel, Suedia, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia și Italia.

Doina  Pozdirca

Doina Pozdirca

Autor

Citește mai mult