În Republica Moldova va fi creat Registrul electronic al fermierilor
În țara noastră va fi creat un Registru electronic al Fermierilor. Decizia a fost aprobată de Cabinetul de miniștri. Mai exact, este vorba de un sistem de identificare a aplicanților, dar și a beneficiarilor subvențiilor oferite de stat. În plus, platforma va oferi acces la date despre bunurile, dar și activitatea fermierilor.
Potrivit autorităților, „Registrul fermierilor” va spori transparența privind utilizarea resurselor Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, precum și va asigura accesul la informațiile necesare în timp real prin intermediul unei platforme dedicate.
„Implemetarea sistemului va contribui la creșterea productivității sectorului agro-alimentar, asigurarea sănătății animalelor, creșterea calității produselor alimentare, facilitând astfel accesul la date și investiții în economia Republicii Moldova”, a declarat Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.
În același timp, instrumentul va permite evitarea unor cazuri de fraudare sau prezentarea datelor eronate în cazul beneficiarilor de subvenții.
„Este necesar acest instrument pentru că la noi de facto se întâmplă că, în prezent, agricultorii, mai ales acei mici, nu sunt obligați să facă anumite raportări în activitățile lor, având în vedere că numărul lor este unul destul de semnificativ, informația aceasta colectată de obicei de BNS, este cu o marjă de eroare destul de mare. În al doilea rând, ca să se evite anumite cazuri de fraudare”, a explicat Alexandru Bădărău, directorul Asociației „Forța Fermierilor”.
Registrul fermierilor va fi parte a unui Sistem integrat de administrare și control destinat gestionării și monitorizării intervențiilor și beneficiarilor de subvenții din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, precum și a mijloacelor financiare provenite din partea partenerilor de dezvoltare, care urmează să fie implementat până în 2027.