Economic

59 de companii din Republica Moldova primesc finanțare nerambursabilă de 25 de milioane de lei

Administratorii a 59 de companii au semnat contracte de finanțare cu Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului pentru a beneficia de granturi din partea Guvernului Republicii Moldova, Uniunii Europene și a Băncii Mondiale. Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de aproximativ 25 de milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru dotarea companiilor cu utilaje performante, dar și pentru ecologizarea afacerilor.

Beneficiarii de granturi spun că vor folosi acești bani pentru a-și eficientiza și dezvolta afacerile. Mulți dintre ei au precizat că își vor cumpăra echipamente noi.

„Acești bani vor fi alocați pentru construcția unui foișor de tip modular pentru a ne dezvolta și funcționa mai departe”.

„Deci am aplicat pentru echipament modern care va înlocui echipamentul, să-i spun chiar, din timp sovietic, pe care l-am achiziționat la mâna a doua pe parcursul dezvoltării noastre. Acum, deci, prin acest grant avem oportunitatea să tehnologizăm întreprinderile noastre, să fim mai moderni, mai în rând cu lumea”.

„Acești bani vor fi folosiți pentru procurarea unui utilaj pentru o sală sportivă și anume cinci piste de alergat. Pentru un tractor noi o să folosim bani”.

În prezent, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului face eforturi pentru a facilita accesul la granturi al oamenilor de afaceri, a precizat directorul ODA, Vadim Codreanu.

„Noi suntem în proces de transformare digitală a noastră, a instituției. Astăzi, din cele 59 de companii care beneficiază, cele mai multe sunt pentru programul de transformare digitală, 19 companii. Ei bine, și noi, la rândul nostru, suntem într-un proces de transformare digitală, suntem în proces de conceptualizare corectă a efortului ăstuia, astfel încât dumneavoastră să aveți acces la o platformă digitală transparentă și ușor de citit, în care să vă fie clar etapa la care se află aplicarea dumneavoastră, la ce alte forme de suport sunteți eligibil, și cum le puteți combina, astfel încât să accelerați dezvoltarea afacerilor pe care le gestionați”, a declarat Vadim Codreanu.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a vorbit despre angajamentul Guvernului de a susține economia națională printr-o serie de inițiative strategice.

„Doar în acest an, prin intermediul ODA, prin programele finanțate de Uniunea Europeană, Banca Mondială, alți parteneri, dar și din bugetul de stat, garantarea creditelor, programul 373, dar și programele de granturi, am trecut deja de cifra de 1500 de antreprenori, doar într-un singur an, care au simțit susținerea organizației pentru dezvoltarea antreprenoriatului și desigur că o să continuăm. Vrem să vă urăm doar succese, vă asigurăm că suntem alături prin tot ce facem”, a precizat Dumitru Alaiba.

Dintre cei 59 de antreprenori, 35 vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene, 22 din partea Guvernului Republicii Moldova și 2 de la Banca Mondială. Cele mai mari investiții vor merge către sectorul industrial, cu aproximativ 50% dintre beneficiari. 30 la sută vor fi orientate către dezvoltarea serviciilor, iar restul de 20% - în agricultură, unde fondurile vor fi folosite pentru retehnologizare și ecologizarea afacerilor.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult