Sport

Surpriză de proporții! Novak Djokovic a fost eliminat de la US Open

"Bomba" a fost detonată la US Open! Novak Djokovic, campion olimpic și deținător al trofeului turneului de la Flushing Meadows, a fost eliminat din competiție deja în Turul 3. Tenismanul sârb a pierdut surpinzător partida cu reprezentantul Australiei, Alexei Popyrin, scor 4:6, 4:6, 6:2, 4:6. Partida a durat 3 ore și 20 de minute, iar Djokovic a comis nu mai puțin 14 duble greșeli și 49 de erori neforțate.

"Sincer să fiu, după felul în care m-am simțit și felul cum am jucat încă de la începutul acestui turneu, calificarea în runda a treia este un succes. Astăzi am jucat rău de tot, poate la cel mai slab nivel din toate timpurile. Am servit foarte prost, iar când joci pe o suprafață rapidă și serviciul nu e în regulă, atunci nu ai cum să obții victoria.", a declarat Novak Djokovic

După eliminarea de la US Open, pentru tenismanul sârb va fi prima dată în ultimii 7 ani când nu va reuși să câștige minim un turneu de Mare Șlem într-un sezon. De asemenea, Djokovic a fost eliminat înainte de optimile de finală la un Grand Slam pentru prima dată din 2017.

Menționăm că sârbul l-a eliminat în primul tur la US Open pe compatriotul nostru Radu Albot, iar de turul secund a trecut, grație abandonului compatriotului său Laslo Djere.

La rândul său, Popîrin s-a calificat pentru prima dată în optimile de finală ale unui turneu de Mare Șlen.

"Este ceva incredibil! Asta - deoarece am ajuns în Turul 3 la turneele de Mare Șlem de vreo 15 ori. Acum am reușit să mă calific în optimile de finală și am făcut-o în fața celui mai mare tenisman din toate timpurile. Este ceve de nedescris, fabulos! Mă simt extraordinar! Munca grea a dat roade.", a menționat Alexei Popîrin

Alexei Popîrin are 25 de ani și se află pe locul 28 în clasamentul mondial. Tenismanul care reprezintă Australia va juca în optimile de finală cu americanul Frances Tiafoe.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult