Intervenție aero-medicală SMURD din Burgas la Chișinău
O moldoveancă, în vârstă de 47 de ani, care a suferit un ictus hemoragic, a fost transportată din orașul Burgas, Bulgaria, la Chișinău cu elicopterul SMURD. Intervenția aero-medicală a avut loc în după-amiaza zilei de 3 septembrie.
Potrivit IGSU, femeie a fost transportată în condiții de siguranță, iar pe parcursul zborului pacienta nu a avut complicații, fiind strict monitorizată de medici și paramedici SMURD.
După aterizarea elicopterului pe stadionul Dinamo din municipiul Chișinău, pacienta a fost transportată de serviciul Aviasan la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman” pentru intervenții medicale ulterioare.
Aceasta este a treia intervenție aero-medicală SMURD realizată pentru cetățenii țării noastre de la începutul anului 2024.