Social

Calendarul Zilei // La 4 septembrie în Republica Moldova este marcată Ziua Lucrătorului Serviciului Vamal

Radio Moldova vă prezintă Calendarul Zilei - cele mai importante evenimente, pe care le consemnăm astăzi, 4 septembrie.

1541: Asupra Transilvaniei se instaurează suzeranitatea Porții otomane.

1781: A fost fondat orașul Los Angeles. Prima așezare de pe acest loc a fost fondată de misionarii spanioli cu numele - El Pueblo de Los Ángeles. La început, a fost un oraș mic, care până la începutul secolului al XIX-lea a devenit cea mai mare așezare din California. În 1835, orașul a fost în posesia Mexicului. După după înfrângerea Mexicului în Războiul Mexicano-American, orașul a trecut în proprietatea Statelor Unite prin tratatul de pace din 1848. După aceste evenimente, așezarea a devenit cunoscută sub numele de Los Angeles. Astăzi, Los Angeles este cel mai mare oraș din California și al doilea cel mai populat din Statele Unite, aproximativ 4 milioane de locuitori. Los Angeles este alcătuit din numeroase orașe mici și cartiere, de la Santa Monica și Beverly Hills, până la zonele neângrijite din estul Los Angeles-ului. Această zonă a Californiei este caracterizată de o activitate seismică ridicată, astfel încât zgârie-norii sunt construiți numai în centrul orașului. Până în prezent, Los Angeles are un plan strict regulat.

1870: Împăratul Napoleon al III-lea al Franței ester detronat și se declară cea de-A Treia Republică Franceză.

1888: A fost patentată camera foto cu denumirea "Kodak".

1890: Un incendiu de proporții a provocat daune grave în orașul grec Salonic. Cartierul european a ars complet.

1915: Bulgaria se alătură de partea Puterilor Centrale, în Primul Război Mondial.

1943: Mitropolitul Serghie a fost ales cu acordul lui Stalin în funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, cu scopul de a-i mobiliza pe credincioși în războiul contra Germaniei.

1991: Președintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaște independența celor trei state baltice: Estonia, Letonia și Lituania.

2002: A fost prezentată Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii își rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste.

S-au născut:

1881: Poetul George Bacovia

1981: Beyoncé Knowles, cântăreață de R&B și actriță americană. Laureată a 32 de premii grammy, este considerată una dintre cele mai influente și versatile artiste ale secolului 21.Vocea lui Knowles se încadrează în categoria mezzo-soperanelor, atingând peste trei octave. În 2003 Beyoncé a lansat primul său album solo, Dangerously In Love. Albumul a devenit unul dintre cele mai mari succese comerciale ale anului, dominând topurile din întreaga lume. De pe acest album fac parte câteva dintre cele mai de succes piese ale lui Beyoncé: „Crazy in Love”, „Naughty Girl” și „Baby Boy”, câștigând cinci premii Grammy într-o singură noapte, în 2004. În 2022, Beyoncé a produs al șaptelea album de studio, Renaissance. Primul single de pe acest album a ajuns pe locul de frunte pe lista Billboard Hot 100. Beyoncé a vândut peste 200 de milioane de exemplare în întreaga lume. Este cea mai premiată cântăreață la premiile Grammy, cu 28 de premii în total.

La 4 septembrie, vameșii din Republica Moldova marchează sărbătoarea lor profesională - Ziua lucrătorului Serviciului Vamal. Data a fost instituită prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 19 august 1995. În octombrie 1994, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Mondiale a Vămilor, care confirmă alinierea instituției la standardele și cerințele internaționale. Serviciul Vamal al Republicii Moldova este o instituție din sistemul organelor de drept și de securitate a statului având misiunea de a asigura securitatea economică a țării prin colectarea eficientă a taxelor și impozitelor, combaterea fraudelor vamale, facilitarea comerțului internațional și protejarea societății.

Elena Chirilov

Elena Chirilov

Autor

Citește mai mult