Proiectil de artilerie, depistat în zona de frontieră
Un proiectil de artilerie a fost depistat în apropierea liniei de frontieră moldo-ucraineană, în zona Sectorului Poliției de Frontieră Tudora. Polițiștii de frontieră au fost alertați de muncitori care, în timpul lucrărilor de construcție, au descoperit obiectul suspect.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat obuzul necunoscut, ca fiind un proiectil de calibru 105 milimetri, rămas din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, menționează Poliția de Frontieră.
Geniștii au fost solicitați pentru a prelua și neutraliza obuzul. Până la sosirea echipei de geniști, polițiștii de frontieră au securizat perimetrul și au evacuat persoanele din zona adiacentă.