Politic

Ungaria, care asigură președinția Consiliului UE, sprijină integrarea Republicii Moldova în UE

O consistentă politică de extindere reprezintă una dintre prioritățile președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene, iar obiectivul este sprijinirea cu succes a integrării Republicii Moldova în UE, a declarat luni Miklos Dukai, secretar de stat în Ministerul Administrației Publice și Dezvoltării al guvernului de la Budapesta, citat de MTI și Agerpres

Extinderea Uniunii Europene ar face mai competitivă cooperarea în cadrul blocului comunitar, oferind totodată noi oportunități pentru țara candidată, a apreciat Miklos Dukai în cadrul unui seminar organizat de Academia Diplomatică a Ungariei.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a subliniat el, a promis un sprijin necondiționat pentru integrarea Republicii Moldova imediat după ce UE a decis să înceapă negocierile de aderare cu această țară.

„Întâlnirile în care statele membre își împărtășesc experiența cu statele candidate reprezintă o oportunitate excelentă de a promova reformele în țările candidate și de a contribui la îndeplinirea cerințelor UE", a afirmat responsabilul citat. Ungaria, a spus el, este dispusă să împărtășească Republicii Moldova informații și experiența sa de 20 de ani ca stat membru al UE pentru a contribui la integrarea acesteia, a adăugat el.

Seminarul, programat pe durata a două zile, este destinat în principal experților invitați din municipalități din Republica Moldova, având drept scop prezentarea unui tablou detaliat al caracteristicilor și sarcinilor autorităților locale din Ungaria, așa cum sunt menționate acestea în legislația din 2011, pentru crearea „unui sistem modern, eficient din punct de vedere al costurilor și orientat spre îndeplinirea sarcinilor".

Cu acest prilej, Miklos Lengyel, secretar de stat adjunct în Ministerul ungar de Externe, a declarat că Republica Moldova este un partener strategic extrem de important pentru Ungaria, conform MTI. Ungaria este decisă să dezvolte atât relații bilaterale, cât și raporturi la nivelul UE cu Republica Moldova, a afirmat Lengyel.

Amintim că săptămâna trecută, ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, a întreprins o vizită de lucru în Republica Moldova. Acesta a declarat la Chișinău că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Ungaria susține acest parcurs ales de țara noastră. Totodată oficialul a anunțat că funcționari de la noi se vor afla săptămâna viitoare la Budapesta pentru a învăța din experiența Ungariei, țară aflată de 20 de ani în Uniunea Europeană, despre dezvoltarea locală, dar și proiectele de infrastructură.

Citește mai mult